Noi cereri de sesizare a CJUE cu privire la timbrul de mediu si taxa de poluare
Vreme de aproape 6 ani, din noiembrie 2007 şi până în ianuarie 2013, instanţele de contencios fiscal şi-au luat în serios rolul de prime instanţe europene, în ceea ce priveşte eterna şi fascinanta problemă a taxelor percepute cu ocazia primei înmatriculări a vehiculelor în 
România. A existat o jurisprudenţă de calitate în privinţa taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, care a condus la eliminarea reglementării incompatibile cu dreptul european. Mai timid, cel puţin în unele variante, taxa de poluare a fost declarată incompatibilă cu art. 110 TFUE chiar şi înainte de pronunţarea hotărârilor în cauzele Tatu şi Nisipeanu. La data pronunţării hotărârii în afacerea Irimie, multe instanţe acordau deja dobânzi fiscale contribuabililor. În fine, pentru toate instanţele era evident că reglementarea „suspendată” a taxei pentru emisii poluante era incompatibilă cu dreptul european, astfel încât ordonanţa în afacerile reunite Ciocoiu şi Câmpean n-a creat vreun shift al jurisprudenţei fiscale naţionale.
Dimpotrivă, variantele asupra cărora Curtea de Justiţie a Uniunii Europene încă nu s-a pronunţat – taxa pentru emisii poluante aplicabilă, în temeiul Legii nr. 9/2012, în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2013, respectiv timbrul de mediu stabilit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 9/2013 – nu par să fi stârnit interesul instanţelor naţionale. Nu există până în prezent, din cunoştinţele noastre, nicio hotărâre care să trateze problemele reale puse în discuţie în această problemă. Unii colegi magistraţi scriu pe bloguri că n-au de gând să admită vreo acţiune de acest tip, cel puţin până la momentul în care instanţa europeană ar decide altfel. Nici măcar cererile de suspendare formulate în aşteptarea soluţiei Curţii în afacerea C-76/14, Manea nu sunt admise, „motivarea” fiind una de maidan: contribuabilii pot solicita revizuirea hotărârilor irevocabile, dacă se va constata că reglementarea naţională contravine dreptului european. În privinţa cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu excepţia celei din afacerea Manea, soluţiile sunt de respingere a cererilor de dinainte de a fi formulate. Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei, dar jurisprudenţa „unitară” a instanţelor de contencios fiscal în acest sens are puţine explicaţii plauzibile: (i) li s-a atras atenţia judecătorilor să o lase mai moale, pentru a păstra intactă o sursă de venituri a bugetului; (ii) toate cererile sunt stupide şi nu pun în discuţie probleme reale, care să merite o sesizare; (iii) reglementarea naţională e atât de „clară”, încât compatibilitatea ei cu dreptul european se vede şi de pe Lună; (iv) există o mică încercare a magistraţilor de a temporiza dezvoltarea unui contencios în materie, din considerente ce ţin strict de volumul lor de muncă.
Citeste articolul integral pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!