Intarzieri la plata unor drepturi financiare pentru persoanele cu dizabilitati

 

Indemnizatii cu târâita atât pentru ei, cât si pentru însotitorii lor, si luni de zile de asteptare pentru aprobarea dosarelor. De un astfel de tratament au parte persoanele cu dizabilitati.

bani numaratiTeoretic, în România, persoanele cu handicap au o multime de drepturi. În practica însa, acestea duc o lupta crâncena pentru supravietuire, cu atât mai mult cu cât autoritatile întârzie plata unor drepturi financiare. Situatia devine acuta la fiecare final de an, când Primariile constata ca nu au bani la buget. Potrivit legii, pentru plata indemnizatiilor persoanelor cu handicap fondurile vin în proportie de 90% de la Guvern si restul de la Primariile locale.

În momentul de fata, în unele judete, sunt luni de zile de întârziere la plata indemnizatiilor pentru persoanele cu handicap si pentru însotitorii acestora. La Curtea de Arges, de exemplu, sunt întârzieri de o luna la plata indemnizatiilor pentru persoanele cu dizabilitati. „Am facut solicitare înca din august-septembrie, pentru ca stiam ca nu avem bani în buget si acum asteptam. Nu pot sa va spun exact când anume vor fi platite indemnizatiile pe luna octombrie, însa nu s-a încheiat niciun an fara plata acestora”, a dat asigurari reprezentanta Primariei Curtea de Arges, Mariana Moise. Probleme sunt si la Mizil, Prahova, în Giurgiu si la Iasi.

Citeste mai departe pe evz.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie