Dupa incuviintarea Camerei Deputatilor, procurorii DNA au cerut ICCJ arestarea deputatului Ioan Adam

 

Avocatul Ioan Adam, deputat PSD, ar putea fi arestat preventiv. Dupa ce au primit încuviintarea Camerei Deputatilor, procurorii DNA au cerut, Înaltei Curti de Casatie si Justitie, arestarea lui Ioan Adam. Instanta va lua în discutie solicitarea joi, la ora 14.

ioan adamCamera Deputatilor a încuviintat, marti, arestarea preventiva a avocatului Ioan Adam, deputat PSD, astfel ca procurorii DNA au continuat demersurile în dosarul în care acesta este cercetat. Este vorba despre dosarul retrocedarilor ilegale de paduri si terenuri, în care Ioan Adam este suspectat ca ar fi jucat un rol extrem de important, fiind reprezentantul lui Ellie Vlad Sturdza, cel care a revendicat, fara drept, 40 de mii de hectare de teren forestier, în calitate de mostenitor. Anchetatorii sustin ca acesta din urma a reusit sa intre în posesia terenurilor cu ajutorul lui Ioan Adam, care ar fi apelat inclusiv la sotia sa, judecator în Brasov.

Alaturi de Ioan Adam, în dosarul retrocedarilor ilegale de paduri au fost pusi sub urmarire penala si avocatii Victor Adrian Prodan si Nicolae Mergeani, dar si judecatorii Ordog Lorand Andras si Gabriel Uta. De asemenea, Viorel Hrebenciuc si fiul sau, Andrei Hrebenciuc, au fost arestati preventiv. Prejudiciul creat în acest dosar a fost estimat de procurori la peste 300 milioane de euro.

Dupa ce procurorii DNA si-au aratat intentia de a-l trimite în spatele gratiilor, Ioan Adam a declarat ca, în ceea ce priveste vinovatia sa, aceasta va fi stabilita de Justitie. Cristina Ghenea, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie