Contestatia formulata impotriva incheierilor privitoare la masurile preventive. Limite si obiect
O problema insuficient cercetata în doctrina de specialitate si care nu a primit o rezolvare unitara în practica judiciara priveste sfera încheierilor pronuntate în materia masurilor preventive în primele doua faze ale procesului penal care, potrivit legii, sunt supuse caii de atac a contestatiei.
Sediul materiei se regaseste în dispozitiile art. 204, 205 si 206 C. proc. pen., în referire la reglementarea generala a caii de atac a contestatiei, respectiv art. 4251 C. proc. pen.
Din simpla lectura a denumirii marginale a articolelor 204, 205 si 206 C. proc. pen., si anume “Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive…” în cursul urmaririi penale, în procedura camerei preliminare si în cursul judecatii, dar si a redactarii comune a alineatului introductiv al normelor amintite “Împotriva încheierilor prin care (judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara, respectiv prima instanta) dispune asupra masurilor preventive, inculpatul si procurorul pot face contestatie…”, rezulta ca de interes sunt întelegerea si interpretarea verbului “a dispune” atât din punct de vedere terminologic, dar si din perspectiva logico-juridica.
Prin a dispune se întelege “a hotarî, a decide, a ordona”[1], legiuitorul având în mod neîndoielnic în vedere actele procesuale ale judecatorului sau ale instantei prin care se hotaraste, în limitele competentei functionale a organului judiciar, asupra existentei, naturii sau continutului masurilor preventive.
Existenta masurilor preventive este intrinsec legata de dispozitiile privind luarea, revocarea sau încetarea de drept a acestora deoarece numai asemenea solutii afecteaza si conditioneaza însasi fiinta masurii procesuale.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!