Razvan Grigorescu, presedintele Comisiei de securitate IT&C din Asociatia Romana a Bancilor: Legislatia in domeniul combaterii fraudelor bancare ar trebui adaptata

 

Legislatia în domeniul combaterii fraudelor bancare trebuie adaptata având în vedere ca, în momentul de fata, daca o frauda este descoperita înainte de retragerea banilor din contul de destinatie, trebuie obtinut acordul titularului de cont pentru recuperarea banilor, a declarat Razvan Grigorescu, presedintele Comisiei de securitate IT&C din Asociatia Româna a Bancilor (ARB).

fraude pe net”Am dorit tot timpul sa facem platile cât mai rapid, dar în situatia initierii unei plati frauduloase, banii ajung foarte repede într-o alta banca, iar retelele de fraudare, foarte bine organizate, sunt deja pregatite. În 20 de minute de la momentul initierii tranzactiei si confirmarii banilor în cont, o anumita persoana este deja la ghiseu pentru ridicarea banilor. (…) Legea, în momentul de fata, este foarte complicata si ne pune piedici în situatia în care dorim sa blocam acea suma tranferata fraudulos. Paradoxal, ne-am confruntat cu astfel de situatii recent, trebuie obtinut acordul titularului de cont ca sa putem bloca banii si sa îi luam înapoi. Atât de ciudata este situatia. Deci, conform legii, trebuie sa ma duc la acel complice si sa îi obtin acordul ca sa pot sa iau banii înapoi si sa îi returnez clientului fraudat”, a explicat Grigorescu, potrivit Agerpres. El sustine ca nu este vorba de un vid legislativ, dar legea prevede imposibilitatea blocarii sau retragerii banilor unui client în momentul în care acesti bani sunt în contul de destinatie.

”Chiar daca ne-am dat seama de atacul respectiv si banii au ajuns în contul de destinatie, nu avem modalitatea legala sa cerem o blocare sau o returnare pe suma respectiva. Ar trebui sa avem posibilitatea ca în momentul în care vine un complice la ghiseu si bate cu piciorul, cum au fost situatii nenumarate, si spune: acesti bani sunt ai mei, mi se cuvin, stiu de la cine vin si sunt în suma aceasta, sa putem face ceva. Acela este momentul în care am putea interveni si destructura o astfel de retea”, a mai spus reprezentantul ARB.

Razvan Grigorescu a atras atentia asupra faptului ca, în prezent, gruparile infractionale sunt foarte bine organizate, lucrând prin intermediul unor troieni bancari. Pe de alta parte, si viteza de reactie din partea sistemelor bancilor a crescut în ultimii ani, ajungând la un nivel comparabil cu cel al atacatorilor, ca urmare a colaborarii dintre cele 40 de banci din sistem.

”Timpii nostri de reactie sunt undeva între 15 si 30 de minute pentru a reusi sa identificam despre ce este vorba si sa blocam producerea unei fraude. Legislatia trebuie adaptata pentru ca ne confruntam cu situatia în care, în urma unui transfer bancar fraudulos, într-un fel, tehnologia lucreaza împotriva noastra”, a mai spus reprezentantul ARB, potrivit aceleiasi surse. capital.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie