Din decembrie Estonia va avea statutul unei superputeri in domeniul comertului electronic

 

Estonia va deveni în decembrie prima tară din lume care va oferi un „e-domiciliu” oricărei companii din lume care va dori să desfăsoare comert online.

cumparaturi-onlineProiectul, numit „Zece milioane de estonieni”, va intra în vigoare la 1 decembrie si ar putea conferi statului baltic cu numai 1,3 milioane de locuitori statutul unei superputeri în domeniul comertului electronic, potrivit AFP, preluată de Mediafax.
Teoretic, oricine poate solicita un e-domiciliu si, în schimbul sumei modice de 50 de euro, să obtină o carte de identitate digitală estoniană, care îi va permite accesul la o serie de servicii publice si private, ceea ce va reduce semnificativ costurile functionării companiei respective.
Totusi, pentru a solicita un e-domiciliu, candidatii trebuie să explice ce legătură au cu Estonia si interesul pentru utilizarea serviciilor online ale tării. Solicitantii trebuie să meargă în Estonia pentru a comunica datele personale si amprentele digitale la politie si vamă, dar este prevăzut ca de anul viitor aceste operatiuni să poată avea loc la ambasadele estoniene.
Investitori din China, India sau Arabia Saudită vor putea utiliza e-domiciliul pentru a înfiinta companii în Estonia si să facă afaceri pe Internet oriunde în Uniunea Europeană, a explicat Kotka.
Toate tranzactiile vor putea fi realizate la distantă, datorită semnăturii electronice. UE recunoaşte acest lucru, cu toate că cea mai mare parte a statelor membre nu au servicii fiabile în acest domeniu.
Până în prezent, aproape 10.000 de persoane s-au declarat interesate de e-domiciliu, între care o treime sunt cetăţeni americani, urmati de finlandezi, rusi, britanici, canadieni, precum si persoane din India şi Bangladesh.
De la lansarea semnăturii electronice în 2002, estonienii au început să o folosească masiv în relatiile cu statul. Astfel, 95% dintre cetăteniii Estoniei depun declaratiile fiscale online, iar semnătura electronică a fost folosită de 180 de milioane de ori, pentru confirmarea de operatiuni bancare şi contracte.digi24.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie