Ministrul Justitiei la Conferinta Nationala a Mediatorilor din Timisoara: Romanului ii place mai mult circul decat o rezolvare mai eleganta, prin mediere

 

Ministrul Justitiei, Robert Mircea Cazanciuc, a declarat vineri, la Timisoara, ca niciunui magistrat nu îi este confortabil sa se vada atacat ziua întreaga de politicieni sau de „formatori” de opinie care vorbesc despre dosare fara a avea piesele din dosarele respective.

Robert Cazanciuc‘Niciunui magistrat nu-i face placere sa se afle în spatiul public într-o dezbatere atunci când încearca cu buna credinta sa solutioneze o cauza ce i-a fost repartizata. Nu cred ca magistratii se lasa intimidati de declaratiile publice, dar cu siguranta nu este confortabil sa te vezi de dimineata pâna seara atacat de oameni politici sau de ‘formatori’ care fac evaluari asupra mersului unor cauze în spatiul public, fara a avea datele efective din dosar. Nu contest ca sunt si oameni de buna credinta care îsi pun întrebari cu privire la mersul unor cauze, dar sa faci aprecieri foarte transante la adresa unor magistrati sau cauze, cred ca trebuie sa o faci mai rezervat, pentru ca chiar daca esti de buna credinta, nu ai toate datele din dosar ti atunci risti sa faci evaluari gresite, care nu fac bine nimanui. Pe de alta parte, o discutie în spatiul public trebuie facuta respectând anumite limite’, a raspuns presei Cazanciuc.

De asemenea, el a fost întrebat de jurnalisti despre faptul ca liderul PMP, Elena Udrea, a fost fotografiata de presupusi paparazzi alaturi de sefa DIICOT, Alina Bica, la cumparaturi în Paris. ‘Magistratii, în general, sunt oameni cu multa experienta, maturi, mai ales cei care au functii de conducere. În mod normal, stiu care sunt limitele deontologice si cele ale profesiei. Depinde de fiecare sa respecte si statutul si codul deontologic. Daca exista încalcari ale statutului deontologic, acest lucru îl constata doar CSM si, cu siguranta, CSM va face acest lucru’, a raspuns Cazanciuc.

Ministrul Justitiei a participat, vineri, la Timisoara, la Conferinta Nationala a Mediatorilor, în cadrul careia s-a întâlnit cu aproape o suta de mediatori din vestul tarii, care au ridicat probleme legate de faptul ca relatia dintre mediatori si instantele de judecata este aproape inexistenta.

‘Românului îi place mai mult circ decât o rezolvare mai eleganta, prin mediere. Daca vor constata cât îl costa aceasta procedura de circ, s-ar putea sa apeleze la mediere. Foarte multi nu stiu ca exista aceasta cale a medierii. Depinde si de organizarea profesiei pe plan local. (…). Sunt mai multe cai de promovare a medierii, începând de la cadrul normativ, care ar trebui sa stimuleze mai mult utilizarea ei. Este si o chestiune de mentalitate, întrucât oamenii vor sa aiba o hotarâre judecatoreasca în mâna si trebuie sa-i facem sa înteleaga ca e mult mai putin costisitor si e mai rapid sa ajunga în fata unui mediator decât în fata unui judecator’, a spus Cazanciuc.(A — autor: Otilia Halunga, editor: Marius Fratila), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie