Guvernul a modificat hotararea privind restituirea accizelor la carburanti

 

Executivul a modificat, recent, Hotarârea de Guvern nr. 537/2014 privind conditiile, procedura si termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenta dintre nivelul standard al accizelor si nivelul accizelor diferentiat pentru motorina utilizata drept combustibil pentru motor.

accize motorinaH.G. nr. 906/2014, de modificare, a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 779/2014, în vigoare începând cu 27 octombrie.

Pe fond, retinem ca principale modificari:

  • Valabilitatea scheme de ajutor de stat sub forma restituirii sumelor, precum si pentru plata efectiva în cadrul schemei de ajutor de stat, care curgea pâna la 31 martie 2019, a fost prelungita pâna la data de 31 decembrie 2019 inclusiv.
  • Schema de ajutor de stat se instituie în temeiul noii reglementari, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna în aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat, denumit în continuare Regulament, si este exceptata de la obligatia notificarii catre Comisia Europeana.
  • Plata ajutorului de stat se efectueaza în limita bugetului alocat schemei, conform angajamentelor legale emise în baza deciziilor de aprobare a cererilor de restituire a accizei, pâna la termenul nou, mentionat.
  • Ramâne acelasi buget total maxim estimat al schemei, precum si conditiile în care acesta poate fi suplimentat. Apare, însa, o defalcare pe ani, astfel:

a) pentru anul 2014, bugetul estimat este de 40 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 8,44 milioane euro; si

b) pentru anii urmatori, bugetele estimate sunt: 626,5 milioane lei pentru anul 2015, 643,2 milioane lei pentru anul 2016, 661,7 milioane lei pentru anul 2017, 680,7 milioane lei pentru anul 2018, respectiv 369,5 milioane lei pentru anul 2019.

Reamintim ca:

  • masura instituita se acorda pentru motorina achizitionata dupa data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 14/2014 si pâna la data de 31 martie 2019;
  • restituirea de accize reprezinta diferenta dintre nivelul standard al accizelor si nivelul accizelor diferentiat, prevazute la art. 176 alin. (6) din Codul fiscal, pentru motorina utilizata drept combustibil pentru motor.

Conditiile de eligibilitate

Au fost modificate conditiile de eligilibilitate în cazul operatorilor economici stabiliti în România, daca:

  • nu sunt declarati inactivi conform prevederilor art. 781 din Codul de procedura fiscala sau nu se afla în inactivitate temporara, înscrisa în registrul comertului, potrivit legii;
  • nu beneficiaza de alte compensatii pentru activitatea de transport desfasurata cu vehiculele eligibile;
  • atât la momentul depunerii cererii de înregistrare în Registrul vehiculelor si al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, cât si la momentul depunerii cererii de restituire de accize, nu înregistreaza obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat, astfel cum rezulta din certificatul de atestare fiscala, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si din certificatul de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale eliberat de organul fiscal competent din cadrul autoritatii administratiei publice locale.

Citeste mai departe pe legestart.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie