Dreptul la preaviz si nulitatea deciziei de concediere. Sesizare ICCJ cu recurs in interesul legii
Procurorul General al României, Tiberiu-Mihail Nitu, a sesizat Înalta Curte de Casatie si Justitie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instantelor s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 
78 din Codul muncii, republicat, raportat la dispozitiile art. 75 si art. 76 lit. b) din acelasi Cod, în referire la urmatoarele probleme de drept:
I. Daca nerespectarea, de catre angajator, a dreptului angajatului la preaviz, în ipotezele expres prevazute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, atrage nulitatea deciziei de concediere si a masurii concedierii;
II. Daca sanctiunea nulitatii deciziei de concediere si a masurii concedierii se aplica atunci când, desi, în decizia de concediere nu este indicata durata preavizului, angajatorul face dovada ca acest preaviz a fost acordat angajatului.
Optica jurisprudentiala
Urmare a verificarii, din oficiu, a practicii judiciare în problema de drept enuntata la pct. II si în considerarea sesizarii formulate de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Constanta, transmisa prin adresa nr. 576 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în vederea formularii unui punct de vedere, s-a constatat ca, în ambele chestiuni de drept enuntate, instantele au pronuntat solutii divergente, astfel:
I. Cu privire la problema de drept vizând sanctiunea ce intervine atunci când angajatorul, anterior emiterii deciziei de concediere pentru ipotezele prevazute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, fie nu a acordat angajatului preavizul prevazut de lege, fie a acordat un preaviz mai mic decât cel prevazut de lege, contractele colective de munca sau contractele individuale de munca (mai favorabile salariatului), exista doua orientari de jurisprudenta.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!