Nicusor Constantinescu, presedintele suspendat al CJ Constanta se afla in Turcia – Surse judiciare
Presedintele suspendat al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, se afla de saptamâna trecuta în Turcia, iar ministerul român al Justitiei a demarat procedurile pentru aducerea lui în tara, pentru a fi pus în executare mandatul de arestare preventiva, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Autoritatile competente din Turcia au primit deja o parte a documentelor necesare pentru aducerea în tara a lui Constantinescu si, la momentul primirii documentatiei complete, vor decide cu privire la solicitarea venita din România. Daca raspunsul va fi unul favorabil, Politia turca va fi notificata pentru a-l gasi pe Nicusor Constantinescu, în vederea preluarii lui de catre politistii români si a aducerii sale în tara, au mai spus sursele citate.
Înainte de a ajunge în Turcia, presedintele suspendat al Consiliului Judetean (CJ) Constanta s-a aflat în SUA. Cererea de extradare a lui Nicusor Constantinescu, formulata ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însa respinsa de autoritatile din Statele Unite, dupa cum au declarat, tot pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara, la începutul lunii septembrie, ca exista informatii cu privire la locul în care se afla Nicusor Constantinescu, dar procedurile de extradare nu sunt publice si „orice risc de forma sau de fond risca sa prelungeasca procedura sau sa o anuleze”.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!