Mandatul de arestare emis pe numele lui Nicusor Constantinescu nu poate fi pus in executare. Cererea de extradare a fost respinsa autoritatile americane
Cererea de extradare a lui Nicusor Constantinescu, formulata ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost respinsa de autoritatile din Statele Unite, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
În aceste conditii, autoritatile judiciare din România nu pot pune în executare mandatul de arestare emis pe numele lui Constantinescu, au mai spus sursele citate.
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara, la începutul lunii septembrie, ca exista informatii cu privire la locul în care se afla Nicusor Constantinescu, dar procedurile de extradare nu sunt publice si „orice risc de forma sau de fond risca sa prelungeasca procedura sau sa o anuleze”.
În 26 septembrie, premierul Victor Ponta spunea ca Ministerul Justitiei a efectuat toate demersurile în cazul lui Nicusor Constantinescu, dar legislatia americana este diferita de cea româneasca.
„Din ce stiu eu de la ministrul Justitiei, pentru ca l-am întrebat, Ministerul Justitiei a facut absolut toate demersurile prevazute de legea româna si legile internationale, nu pentru ca ar fi vrut Ministerul Justitiei, dar asta e obligatia, vine Parchetul si cu ordin de la judecata…s-au facut. Care este rezultatul acestor proceduri? Statele Unite au o legislatie de alt tip decât a noastra”, a spus Ponta, aflat la New York.
Premierul a adaugat atunci ca Nicusor Constantinescu nu se ascunde de justitie. digi24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!