Creditele s-au scumpit in luna septembrie

 

Dobânzile medii la creditele si de­pozitele noi au crescut cu 0,3 si respectiv 0,4 puncte procentuale în luna sep­tembrie pe fondul scumpirii finan­tarii pe piata monetara. Astfel, dobânda medie la un credit în lei a urcat luna trecuta la 7,2% pe an, iar cea a unui depozit la termen la 2,6% pe an, potrivit BNR.

credit„Pe termen mediu ne asteptam la o scadere graduala a ratelor de dobânda la credite si la o stabilizare a ratelor de dobânda la depozite. Acest scenariu este sustinut de continuarea procesului de însanatosire la nivelul sectorului ban­car, convergenta ratelor de dobânda catre nivelurile din zona euro, pers­pectiva continuarii politicii monetare relaxate si dezintermedierea bancilor straine“, scrie într-un raport al Bancii Transil­vania, semnat de Andrei Ra­dulescu, senior economist al bancii

Cresterile recente au avut loc în contextul în care indicatorul Robor la 3 luni, utilizat de banci ca referinta pentru calculul dobânzilor la creditele de retail în lei, a crescut în august si septembrie din cauza lipsei de lichiditate din piata, depasind chiar nivelul de 3% pe an.

Ulterior, indicatorul a revenit pe scadere, ajustându-se cu un punct pro­centual în ultima luna si a ajuns aproape de pragul de 2%, adica nivelul anterior episodului de volatilitate. Indicatorul se situa ieri la nivelul de 2,1% pe an.

Revenirea pe o traiectorie des­cen­denta a venit pe fondul unor interventii BNR, care a furnizat lichiditate bancilor prin patru operatiuni repo si, în plus, a continuat relaxarea politicii monetare. BNR a redus la finalul lunii septembrie dobânda-cheie la lei, la un nou minim de 3% pe an si a taiat la 10% rata rezer­ve­lor minime obligatorii la pasivele în lei, ceea ce are un impact direct asupra li­chi­ditatii din piata de circa 2,5 mld. lei. Si cre­ditele în derulare s-au scumpit, în con­ditiile în care multe banci îsi sta­bilisera finalul lunii septembrie ca data de ajustare a dobânzilor, iar atunci do­bân­da era de peste 3% pe an, fata de 2,5% pe an în iunie, când a avut loc pe­nul­­­­tima actua­lizare a ratelor de do­bân­da.

Robor a devenit un indicator ur­marit de toata lumea, de la bancheri la clienti, în contextul în care sistemul bancar se afla în prezent într-un proces de înlocuire a portofoliilor de credite în valuta cu credite în lei si cel putin pe seg­mentul clientilor persoane fizice vân­zarile sunt aproape exclusiv în lei. Andra Oprescu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie