Dorin Cocos, Gabriel Sandu, Nicolae Dumitru si Gheorghe Stefan, retinuti de DNA in dosarul Microsoft

 

Omul de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, fostul ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu, omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro si Gheorghe Stefan, primarul din Piatra Neamt, au fost retinuti în dosarul Microsoft.

dnaPrimarul din Piatra Neamt Gheorghe Stefan, a fost retinut, marti dimineata, de procurorii anticoruptie, în dosarul licentelor Microsoft.

Procurorii DNA i-au mai retinut, luni noapte, si pe fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, si omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro.

Toti vor fi prezentati marti la Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) cu propunere de arestare preventiva.

Cocos, Dumitru si Stefan au fost adusi la DNA, luni, în cursul diminetii fiind audiati timp de peste 12 ore, în timp ce Gabriel Sandu a fost adus în jurul prânzului.

„Am fost adus degeaba”, a spus primarul municipiului Piatra Neamt, înainte sa fie dus de politisti în sediul DNA.

Gheorghe Stefan si Nicolae Dumitru au cerut sa fie confruntati, dupa care a dat fiecare declaratii în fata procurorilor DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Timp de mai multe ore a fost la DNA si Claudiu Florica, denuntatorul principal în acest caz. Acesta a parasit institutia în jurul orei 00.30. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX ca acesta nu a fost confruntat cu niciunul din cei patru suspecti adusi luni la DNA.

În 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuintele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidential Dorin Marian, fostului sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu, în dosarul Microsoft.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri – senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate în derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie