Romgaz ar putea deschide un combinat chimic

 

Consumul de gaze e în scadere, ar avea cu ce sa-l alimenteze, mai ales ca poate sa-l duca în viitoarea unitate la pretul de productie, pentru ca va fi integrat în grupul mama si nu va fi supus reglementarilor de pret.

Însa chiar si asa, un combinat chimic este treaba serioasa care presupune costuri mari, mai ales ca Romgaz ar intentiona sa foloseasca gaze din Marea Neagra.

Dezvoltarea unui combinat e luata în calcul în perspectiva ca vor intra în productie zacamintele din Marea Negara, anunta surse citate de ziarul Adevarul. Romgaz detine 10% din doua perimetre în care este implicata alaturi de Lukoil. Compania mai are si optiunea de a cumpara 10% din doua zone în care lucreaza Petrom si Exxon, aflate în apropierea perimetrului în care cele doua grupuri au descoperit rezerve importante de gaze.

romgaz 1Romgaz ar încerca sa aiba o productie integrata. Are dreptul sa foloseasca gaze extrase direct în unitati proprii, asa cum face acum cu termocentrala de la Iernut. Sau cum face Petrom cu centrala de la Brazi. Însa aceste unitati sunt într-un moment greu dupa scaderea pretului la energie electrica pe bursa.

Printr-un combinat, Romgaz ar încerca sa adauge valoare productiei. Însa va conta mult ce ar produce acolo. Daca va fi un combinat de îngrasaminte chimice, atunci s-ar putea sa nu aiba succes garantat. Gazele ce urmeaza a fi scoase din marea neagra nu vor fi atât de ieftine – extractia lor necesita investitii mari deoarece sunt resurse de mare adâncime. Va fi greu sa concureze cu producatorii rusi, care beneficiaza pe piata lor interna de gaze la preturi foarte mici.

O productie chimica ceva mai diversificata ar putea fi un succes. Romgaz ar putea merge pe modelul grupului germana BASF. În interiorul acelui conglomerat exista Wintershall, cel mai mare producator german de petrol si gaze.

Integrarea productiei chimice poate fi o solutie, desi nu se stie cât de viabila economic. De pilda Petrom a avut în componenta sa combinatul Doljchim. A fost preluat la privatizare de austriecii de la Omv pentru ca venea la pachet, dar au renuntat la el fiindca nu era profitabil. Industria chimica este mare consumatoare de gaze si pentru a fi viabila acestea trebuie sa fie ieftine. Grupul Interargo a lui Ioan Niculae detine cele mai multe combinate din România, sapte, care stau mai mult închise din cauza ca e prea scump gazul. digi24.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie