Doamnele avocaturii româneşti, premiate în cadrul Galei Lady Lawyer-galerie foto

 

Legal Magazin Events a organizat prima ediţie a Galei Lady Lawyer, pe 24 octombrie 2014, la Hotel Howard Johnson din Bucureşti. Gala Lady Lawyer a reprezentat o premieră pe plan național şi a celebrat doamnele avocat care au reuşit să se impună de-a lungul timpului în această profesie, să evidenţieze cariere de succes, dar şi să reliefeze faptul că, în România, femeile sunt o adevarată forţă în avocatură.

 

Av.Diana Dragomir-Gala Lady Lawyer 2014

Av.Diana Dragomir-Gala Lady Lawyer 2014

Cuvântul de deschidere a fost transmis de av. Ion Ilie-Iordăchescu, Decanul Baroului Bucureşti. De asemenea, evenimentul a fost deschis de o masă rotundă la care au participat doamnele Simona Miloș, Partener, Stănescu Miloș Dumitru și Asociații, Anda Todor, Managing Partner, Dentons şi Mirela Iovu, Vicepreşedinte al CEC Bank.

Prima sesiune de premiere

În prima sesiune de premiere au fost decernate Premiile pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat la Categoria Companii doamnei Elena Mangu Iacob, Legal Manager, Coca-Cola HBC Romania, doamnei Cătălina Iancu, Head of Legal & Compliance, Kaufland România şi doamnei Luiza Tomescu – Dinu, Directorul Departamentului Juridic, OMV Petrom.

La Categoria Instituţii Bancare au fost premiate doamnele Mirela Iovu, Vicepreşedinte al CEC Bank şi Anca Piperea, Directorul Direcţiei Juridice, UniCredit Țiriac Bank.
La categoria Marile Oraşe au fost premiate pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat doamnele: Carmen Popa, Managing Partner, Tumbăr, Cega & Popa, Craiova, Ioana Hațegan, Managing Partner, Hațegan Law Office, Timișoara, Luiza Budușan, Fondator & Coordonator, Budușan și Asociații, Cluj-Napoca şi Cristina Gheorghe, Avocat Partener, Gheorghe & Gheorghe.
Premiile în funcţie de ariile de expertiză au fost deschise cu Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat, categoria Drept Medical, acordat doamnei Raluca Simion, Managing Partner, Cabinet Raluca Simion. La categoria Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost premiată doamna Diana Dragomir, Fondator, Diana Dragomir & Partners, iar la categoria Dreptul Proprietăţii Intelectuale a fost premiată doamna Andra Mușatescu, Managing Partner, Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices. La categoria Dreptul Penal al Afacerilor au fost premiate doamnele Angelica Enache, Avocat Partener, Bogasiu & Asociații şi doamna Corina Popescu, Avocat Partener, Cabinet Corina Popescu, iar Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat, la categoria Dreptul Muncii, s-a acordat doamnei Magda Volonciu, Managing Partner, Magda Volonciu & Asociații.
Prima sesiune de premiere s-a încheiat cu un concert acustic al trupei Sarmalele Reci.

A doua sesiune de premiere

Cea de-a doua sesiune de premiere a fost deschisă cu Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Practician în Insolvenţă la categoria Insolvenţă & Restructurare acordat doamnei Andreea Cionca-Anghelof, Asociat Coordonator, CITR. La aceeaşi categorie a fost premiată şi doamna Simona Miloș, Partener, Stănescu Miloș Dumitru și Asociații. Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat la categoria Taxe și Fiscalitate s-a acordat doamnei Anca Grigorescu, Partener, bpv Grigorescu Ștefănică, iar la categoria Real Estate au fost premiate doamnele Dana Gruia Dufaut, Managing Partner, Cabinet de Avocat Gruia Dufaut şi doamna Raluca Năstase, Partner, Biriș Goran. Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat la categoria PPP/Achiziții Publice/Infrastructură a fost acordat doamnei Daniela Nemoianu, Managing Partner, NTMO Attorneys at Law (KPMG) şi doamnei Alina Lefter Partner, Dragomir & Asociații. La categoria Litigii a fost premiată doamna Ioana Hrisafi-Josan, Partner, Țuca Zbârcea și Asociații, iar la categoria Arbitraj național și internațional a fost premiată doamna Alina Cobuz, Managing Partner, Cobuz & Asociații.
De asemenea, la categoria Financiar-Bancar & Piața de Capital au fost premiate doamnele Narcisa Oprea, Partner, Schoenherr şi Silvana Ivan, Partner, Țuca Zbârcea & Asociații. La categoria Fuziuni și achiziţii/Drept comercial și societar au fost premiate doamnele Nadia Badea, Partner, Clifford Chance Badea şi Anda Todor, Managing Partner, Dentons. La categoria Dreptul Concurenței au fost premiate doamnele Raluca Vasilache, Partner, Țuca Zbârcea și Asociații şi Manuela Guia, Partener, D&B David și Baias. La categoria Ajutor de Stat, Premiul pentru Excelenţă în Dezvoltarea Profesiei de Avocat a fost câştigat de doamna Rusandra Sandu, Avocat Partener, Noerr, iar la categoria Energie și resurse naturale au fost premiate doamnele Ioana Racoți, Partner Senior, Zamfirescu Racoți & Partners şi Miruna Suciu, Partner, Mușat și Asociații.
Categoria premiilor speciale a fost deschisă cu Premiul pentru Start-Up, premiu care a fost acordat doamnei Roxana Mușoi, Partner, Rădulescu & Muşoi. Premiul pentru cea mai dinamică campanie de Rebranding în 2014 s-a acordat doamnei Roxana Lupu, Managing Partner, Lupu & Partners, iar cel pentru Excelență în Antreprenoriat, doamnei Mona Mușat, Managing Partner, Mușat & Asociații. Premiile pentru Excelenţă în Management au fost acordate doamnelor: Irina Stănculescu, Avocat Asociat, Mușetescu, Stănculescu & Asociații, Crenguţa Leaua, Managing Partner, Leaua și Asociaţii şi Cristiana Irinel Stoica, Partener Fondator, Stoica și Asociații.
Prima ediţie a Galei Lady Lawyer a fost încheiată cu un concert al formaţiei Sarmalele Reci.
Membrii juriului au fost: Mihai Acsinte, Chief Legal Officer, Grupul Renault România, Flavius Baias, Decanul Facultății de Drept, Universitatea București, Daniel Grigoroiu-Norocel, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Director General, Romtehnica, Daniela Lulache, Director General, Nuclearelectrica, Silvia Claudia Mihalcea, Director General, Oficiul Național al Registrului Comerțului şi Roxana Wring, Președintele Asociației ProDoMo.
Sponsorii evenimentului au fost: Distileriile Alexandrion, Asclepimed, ContaRădulescu, isoLEX, Ciocolateria Leonidas, MagazinRobe, OCTAVIAN dulce de România.
Gala Lady Lawyer s-a bucurat de sprijinul Baroului Bucureşti.
Partenerii media au fost: BURSA, Focus Energetic, Calendar Evenimente, CH Beck, Juridice, Avocatura.com, Risco, Indaco, The Diplomat, Wolters Kluwer, MediereNet.
Evenimentul a avut şi o misiune socială, 10% din încasări fiind donate pentru sprijinirea Asociaţiei Stop Autismului. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul evenimentului: http://galaladylawyer.ro/.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie