Avocati suspendati de Baroul Bucuresti pentru neachitarea taxelor si contributiilor
Baroul Bucuresti a suspendat 51 de avocati care nu si-au achitat taxele si contributiile pana la sfarsitul lunii septembrie, se mentioneaza pe site-ul institutiei. Procedura de convocare si verificare a avocatilor continua.
„Ca urmare a verificarii indeplinirii obligatiei de plata a taxelor si contributiilor datorate bugetului Baroului Bucuresti, UNBR si Filialei Bucuresti a CAA, si avand in vedere neprezentarea avocatilor convocati la sedintele Consiliului in vederea lamuririi situatiei profesionale, Consiliul Baroului Bucuresti, intrunit in sedinta din data de 21.10.2014, in conformitate cu dispozitiile art. 56 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 51/1995, a decis suspendarea pentru neplata a 51 de avocati care nu s-au conformat obligatiei prevazuta de art. 44 alin (1) din Legea nr. 51/1995, republicata”, se precizeaza intr-un anunt publicat astazi pe pagina de internet a Baroului Bucuresti.
Procedura de convocare si verificare continua, informeaza institutia.
Conform Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avocatul este obligat sa tina evidentele cerute de lege si de statut cu privire la cauzele in care s-a angajat si sa achite cu regularitate si la timp taxele si contributiile stabilite pentru formarea bugetului baroului si a fondurilor Casei de Asigurari a Avocatilor din Romania si ale filialelor.
„Bugetul U.N.B.R. este format din contributiile barourilor, stabilite conform legii si statutului profesiei”, se arata in actul normativ citat, care stabileste, de asemenea, ca toate contributiile avocatilor la realizarea bugetului sunt stabilite de consiliul baroului.
Asadar, contributiile datorate de membrii Baroului sunt:
contributia la bugetul UNBR;
contributia la bugetul Baroului;
contributia la Casa de Asigurari a Avocatilor;
In plus, membrii baroului datoreaza si contributia la Fondul de solidaritate al avocatilor, care este de 5 lei. avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!