Dan Badin, Deloitte: Prin deciziile tribunalelor fiscale s-ar clarifica problemele pe care contribuabilii le au cu privire la interpretarea legii fiscale
Înfiintarea unor tribunale fiscale si deciziile luate de acestea ar clarifica multe dintre problemele pe care contribuabilii români le au cu privire la interpretarea legii fiscale, este de parere Dan Badin, partener coordonator servicii fiscale si juridice la Deloitte România.
De-a lungul ultimilor ani, numerosi oameni de afaceri si asociatii de profil au cerut crearea unor instante specializate pe probleme fiscale în România.
„Existenta unor tribunale fiscale ar rezolva din probleme, precum lipsa specializarii în drept fiscal a judecatorilor si termenele prelungite de solutionare. Mai mult, desi sistemul juridic român de tip civil/continental nu permite ca solutii ale tribunalului sa poata fi folosite în spete ulterioare similare, consider ca prin deciziile tribunalelor fiscale s-ar clarifica multe din problemele pe care contribuabilii le au cu privire la interpretarea legii fiscale“, sustine Badin.
În prezent, cel mai scurt termen de judecata este de 182 de zile, iar termenul mediu de finalizare a unui dosar de contencios fiscal este de circa 3 ani. Este posibil ca tocmai lipsa de cunoastere de catre judecatori a fenomenului fiscal poate sa duca la astfel de întârzieri, în opinia lui Badin.
Necesitatea specializarii tribunalelor în aspecte fiscale a fost recunoscuta în Germania, Franta si Bulgaria, jurisdictii în care astfel de structuri functioneaza deja de câtiva ani. În afara Uniunii Europene tribunalele fiscale au o larga raspândire, atât în tari dezvoltate precum SUA sau Canada, dar si în tari în curs de dezvoltare, precum cele din America Latina sau Rusia, mai spune el. Claudia Medrega, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!