Comisia Europeana restituite o parte din contributiile tarilor la bugetul UE pentru perioada 1995-2013. Romaniei ii revin 31,4 milioane de euro

 

Comisia Europeana a înstiintat un numar de 19 state europene, printre care se numara si România, ca le vor fi restituite o parte din contributiile lor la bugetul UE pentru perioada 1995-2013, ca urmare a ajustarilor efectuate în urma introducerii noii metodologii ESA 2010 pentru calculul produsului intern brut al statelor membre, potrivit documentelor publicate vineri de cotidianul Financial Times.

Bani irigatiiPrincipalii beneficiari vor fi Franta, careia ar urma sa-i fie restituita o suma de aproximativ un miliard de euro, Germania, 779 milioane de euro, Polonia, 316 milioane de euro, si Finlanda, 180 de milioane de euro.

În schimb, un numar de noua state europene vor trebui sa plateasca contributii suplimentare la bugetul UE, ca urmare a introducerii noii metodologii de calcul. Cea mai mare plata, de aproximativ 2,1 miliarde de euro, ar urma sa fie facuta de Marea Britanie, urmata de Olanda, 642 milioane de euro, si Italia, 340 milioane de euro. Chiar si Cipru si Grecia, tari care au beneficiat de programe de asistenta internationala, vor trebui sa plateasca o suma suplimentara de 42 si respectiv 89 milioane de euro.

În cazul României, contributia sa la bugetul UE pentru perioada 1995-2013 a fost revizuita în jos cu 106,5 milioane de euro pâna la 75,1 milioane de euro (331,3 milioane lei). Potrivit Financial Times, din suma de 331,3 milioane de lei pe care România trebuie sa o plateasca la bugetul UE pentru perioada 1995-2013, circa 9,5 milioane de lei provin din încasarile de TVA, în timp ce 328,1 milioane de lei provin din venitul national brut.

Oficialii UE sustin ca aceste modificari reflecta o schimbare a regulilor contabile. Economiile din întreaga lume introduc treptat un nou sistem de masurare a Produsului Intern Brut, care tine cont si de elemente precum prostitutia sau drogurile. În functie de PIB-ului unei tari se calculeaza si contributia tarii respective la bugetul UE.(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie