209 de produse traditionale atestate de Ministerul Agriculturii. 90 de dosare sunt inca in analiza

 

Producatorii români au reusit sa ateste la Ministerul Agriculturii 209 produse traditionale, alte 90 de dosare sunt în analiza, iar 130 de documentatii au fost respinse pentru ca nu îndeplineau toate conditiile impuse de noua legislatie privind atestarea produselor traditionale.

produse traditionale logo„Pâna în prezent au fost atestate 209 produse traditionale si mai avem în lucru înca 90 de dosare, dar am respins alte 130 de documentatii. Termenul pâna la care producatorii cu atestate vechi mai pot depune dosare pe noua legislatie este 30 noiembrie 2014. Cu toate acestea, si dupa aceasta data alti producatori care vor sa îsi înregistreze un produs la Ministerul Agriculturii, ca fiind produs traditional, pot sa o faca. Este un proces în derulare. Noi am avut în aceasta perioada foarte multe întâlniri în tara cu producatorii pentru a-i ajuta sa vina sa depuna cât mai repede dosarele pentru atestare, dar mai mult nu putem face, nu putem sa depunem documentatii în locul lor. Le-am spus de multe ori ca în 9 luni faceam si un copil, iar ei nu sunt în stare sa vina cu un caiet de sarcini”, a declarat pentru AGERPRES Viorel Morarescu, director general în Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Produsele traditionale atestate pâna în prezent sunt din toate categoriile alimentare respectiv carne, lactate, fructe, pâine, peste, bauturi alcoolice, siropuri, dulceturi etc.

Înainte de intrarea în vigoare a noii legislatii pentru atestarea produselor traditionale, România avea înregistrate 4.400 de astfel de produse traditionale si era, probabil, în Uniunea Europeana, tara cu cel mai mare numar de produse atestate la nivel national.(AS — autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie