Medierea in Analiza Functionala a Sectorului Justitiei din Romania. A intrebat cineva si mediatorii?
Proiectul Strategiei de Dezvoltare a Sistemului judiciar 2015-2020 a fost lansat, de catre Ministerul Justitiei, in dezbatere publica.
In cadrul acestui proiect,dar mai ales in Analiza functionala a sectorului justitiei din Romania solicitata de Guvernul Romaniei, efectele medierii sunt mentionate prin comparatie cu evolutia medierii in alte partii ale lumii.
Mi-a atras atentia afrmatia ca in Romania medierea a fost introdusa obligatoriu inainte de proces in cauzele comerciale, situatie care nu corespunde cu realitatea, medierea nefiind niciodata obligatorie la noi in tara.
Iar infiintarea serviciilor de arbitraj de pe langa Camerele de Comert ce legatura au cu medierea?
Din modul in care sunt prezentate aceste aspecte se poate intelege ca informatiile in baza carora a fost facuta analiza au fost prezentate sau intelese altfel decat este situatia in fapt.
Intrebarea importanta este, intr-adevar, „Ce face (sau nu face) România încât utilizarea medierii este atât de rară?”. Raspunsurile sunt echivoce.
Medierea este o problema de supunere? Cand unul dintre principiile medierii este autodeterminarea partilor?
Si mai am o nedumerire: Daca „medierea este recomandată rareori între părţile extrem de inegale–cu cât partea este mai puternică, cu atât este mai posibilă reuşita acesteia prin intimidare implicită.” cat de recomandata este calea instantei? Care sunt sansele ca partea mai slaba sa nu fie intimidata si sa reziste in lupta cu partea mai puternica?
Exista un mare beneficiu vis-a-vis de mediere in aceasta noua analiza: faptul ca este luata in considerare.
Pornind de la niste informatii deformate concluziile sunt in consecinta. Iar in argumentarea lor s-a tinut cont de parerea avocatilor, statului.
A intrebat cineva si mediatorii?
Cum credeti ca ar putea fi procurorii si judecatorii mediatori in Romania?
Ar mai fi mediarea o profesie liberala?
Ar mai fi CdM-ul un organism autonom si independent?
Aveti la dispozitie o parte din prefata Analizei Functionale a Sectorului Justitiei din Romania si textul integral cu privire la mediere.
” Acest raport face parte dintr-o serie de analize funcţionale solicitate de către Guvernul României, finanțate de Uniunea Europeană şi derulate de Banca Mondială. Obiectivul acestui raport este unul dublu: să analizeze funcţionarea instituţiilor din sistemul judiciar din România şi să furnizeze informaţii analitic e şi strategice pentru a permite autorităţilor din România să formuleze un program de acţiune pentru a îmbunătăţi funcționarea sistemului judiciar.
Această analiză diferă de alte analize dinaintea sa prin două aspecte importante: i) acoperă o serie de instituţii din mai multe ramuri ale statului, unele dintre acestea având o independență considerabilă și în creștere față de ramura executivă şi ii) reprezintă un element stabilit de Uniunea Europeană şi de Guvern ca parte din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) post-aderare. Totuşi, această Analiză functională nu are drept scop primar informarea evaluării MCV, ci mai degrabă este menită să stabilească, în baza unei evaluări empirice solide, un drum ce trebuie urmat. Analiza funcțională are o arie de acoperire mai largă decât monitorizarea MCV, și cu toate că sunt recunoscute îmbunătățirile realizate deja, în aceasta sunt evidențiate ariile și opțiunile pe care autoritățile române le pot lua în considerare pentru îmbunătățirea funționării sectorului vizat.” se mentioneaza in prefata analizei.
Medierea
Această temă beneficiază, de asemenea, de un tratament special, având în vedere că implică atât reducerea cererii, cât şi modificarea modului în care sunt preluate dosarele. În România, la fel ca în multe alte ţări, medierea este folosită pentru a rezolva problemele legate de volumul de cazuri în exces şi personal insuficient. Deşi echipa crede în meritele medierii (şi ale practicilor de rezolvare alternativă a disputelor), aceasta avertizează autorităţile române în privinţa faptului că medierea nu reprezintă un panaceu.
Americii Latine i-a luat aproape zece ani pentru a vedea beneficiile rezolvării alternative a disputelor, şi chiar şi acum există reclamaţii că ar fi aplicate greşit–părţile sunt intimidate să negocieze, medierea se aplică în anumite cazuri (cum ar fi violenţa în familie) în care nu este o
idee bună sau este chiar ilegal şi rezultatele, fie că procesul se derulează în sectorul de stat sau cel privat, nu sunt transparente. Astfel rămâne loc pentru multe erori, dar nici nu încearcă să îi convingă pe alţii, pe baza rezultatelor obţinute, de posibilele rezultate din propriile lor dispute.
De asemenea, există, aşa cum observă Landes şi Posner (1979), ceea ce ei numesc „problemă de supunere”–medierea funcţionează doar dacă ambele părţi sunt de acord şi acceptă rezultatul.
Ştim că unii paşi preliminari au fost deja făcuţi în România–adoptarea unei legi a medierii în 2006, introducerea medierii obligatorii, înainte de proces, pentru cauzele comerciale şi înfiinţarea unor servicii de arbitraj de pe lângă unele camere de comerț. Totuşi, utilizarea acestora rămâne limitată şi trebuie găsite mijloace pentru a le face cunoscute şi pentru a încuraja oamenii să le folosească. Ca şi în cazul altor reforme, nu există monitorizare ulterioară pentru a stabili impactul medierii ante-proces în cauzele comerciale sau pentru a urmări utilizarea lor efectiva.
Cu toate acestea, problema mai importantă este să stabilim ce face (sau nu face) România încât utilizarea medierii este atât de rară. Ar putea ţine de cultură, dar ne îndoim, deoarece medierea a devenit extrem de populară în alte ţări, inclusiv în alte părţi ale lumii, mai ales în America Latină.
În regiunile dezvoltate a fost mai puţin necesară şi a fost implementată pe o perioadă mult mai lungă.
Există trei factori care pot încuraja autorităţile române să ia în considerare cu atenţie medierea.
În primul rând, aplicarea soluţiilor medierii poate fi o altă provocare, deşi unele jurisdicţii raportează niveluri mari de aplicare spontană (USAID, 2012), nu ne aflăm întotdeauna în această situaţie. Experimentele timpurii ale Braziliei cu serviciul de mediere anexat instanţelor pentru reclamaţii minore indicau faptul că mulţi indivizi nu înţelegeau că se angajaseră să onoreze acordul şi să respecte orice stipula acesta. În al doilea rând, majoritatea experţilor nu pledează pentru medierea obligatorie ante-proces, în special dacă implică anumite costuri pentru părţi. În situaţiile în care accesul la instanțe este deja limitat din cauza cheltuielilor de judecată, aceasta poate fi încă o barieră pentru cei săraci. În experimentele iniţiale cu acest sistem, trebuie acordată atenţie ambelor probleme. Este mai puţin probabil ca acestea să apară în cauzele comerciale, dar extinderea la alte acţiuni civile poate fi.
În al treilea rând, medierea este recomandată rareori între părţile extrem de inegale–cu cât partea este mai puternică, cu atât este mai posibilă reuşita acesteia prin intimidare implicită.
În cele din urmă, există întrebarea legată de cine ar finanţa aceste servicii –părţile, statul sau o combinaţie între cele două. Avocaţii care nu prea au parte de cazuri pot fi interesaţi, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, dar numai dacă îi plăteşte cineva. Teoretic, în cazul în care România reuşeşte să introducă cu succes principiul oportunităţii pentru procurori, unii dintre ei pot fi repartizaţi pentru acest serviciu, după o formare corespunzătoare.
Acest lucru nu ar costa mai mult guvernul, dar sub imperiul legii actuale ar trebui să fie un transfer voluntar, ar necesita formare suplimentară şi ar fi necesară menţinerea salariilor şi a şanselor de avansare. Judecătorii, în special în judecătorii, pot fi candidaţi mai buni, deoarece mulţi dintre ei deja îi consiliază pe justițiabilii dezorientaţi ai sistemului şi se pare că le place acest lucru.”- Analiza functionala a sectorului justitiei din Romania.
Anca Stancu, mediator
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!