Conferinta „Conflict Resolution Day” la Cluj – Napoca
Conferinta “Conflict Resolution Day” debuteaza cu prima sa editie la Cluj
Institutul de Mediere, Negociere si Arbitraj are onoarea de a va invita sa participati la prima editie a Conferintei “Conflict Resolution Day”, joi, 16 octombrie 2014, începând cu ora 14.00, în Aula Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor.
Eveniment ocazionat de Ziua Nationala a Solutionarii Conflictelor pe Cale Amiabila reprezinta o premiera pentru cetatea clujeana, oferind totodata o importanta deschidere de drumuri comunitatii medatorilor din România. Evenimentul desfasurat pe parcursul unei întregi zile de debate-uri si prezentari va cuprinde teme de mare interes în domeniul legal, precum importanta si caracterul constitutional al medierii, rolul medierii în societate si perspectiva sa în viitorul unui student al Facultatii de Istorie si Filosofie, stilul de negociere în medierea internationala si viitorul ADR. Speakerii conferintei vor fi formatori în mediere din tara si din strainatate, cadre didactice universitare, magistrati, avocati, mediatori, negociatori si arbitri .
Conferinta va fi onorata de prezenta unor distinse personalitati juridice, care le vor împartasi celor prezenti viziunea de specialist si experienta considerabila dobândita într-un domeniu de mare finete si acuratete: prof. univ. dr. Mihaela Lutas, prof. univ. dr. Vasile Puscas, prof. univ. dr. Radu Catana, Robbert Peter Oostveen- full member ADR Geneva- mediator si formator în mediere, Angelica Mocan-av. mediator, formator în mediere, membru al Consiliului de Mediere, Flavius Iancu Motu – judecator, presedinte al Tribunalului Specializat Cluj, prof. univ. dr. Liviu Petru Zapartan – ambasador al României în Marele Ducat al Luxemburgului între 1996-2000, drd. Adi Constantin Gavrila – formator, mediator, primul presedinte al Uniunii Centrelor de Mediere din România, av. Mircea Pop- Decan al Baroului Cluj, av. dr.Stanca Ioana Gidro – Presedinte al INPPA Cluj, lector univ.dr. Andrea Annamaria Chis- judecator Curtea de Apel Cluj, drd. Mihaela Saracut- judecator Curtea de Apel Cluj, Augusta Maria Chichisan- judecator Curtea de Apel Cluj, Marius Muresan- reprezentant al Asociatiei “Philo-Historiss”, av. mediator dr. Laura Elena Pop Chiorean – presedinte IMNA.
Evenimentul programat pentru joi, 16 octombrie, este organizat de IMNA, în parteneriat cu UBB, Consiliul de Mediere, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Judecatoria Cluj-Napoca, Baroul Cluj, INPPA Cluj, Asociatia de Arbitraj de pe lânga Baroul Cluj, Administratia Nationala a Penitenciarelor- sectia Cluj. cluj.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!