Legea pietelor agricole a fost adoptata de Camera Deputatilor

 

Mult timp o gaura neagra pentru Fisc, pietele agroalimentare din Romania au, in sfarsit, o lege care ar trebui sa-i protejeze pe producatorii agricoli.

piataLegea pietelor agricole, promisa de ani de zile de legiuitori, a ajuns, in sfarsit, la promulgare. Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat pe 30 septembrie actul, intitulat oficial “Lege pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol”. Mai ramane doar ca presedintele Basescu sa o promulge, lucru care nu e chiar o simpla formalitate, dat fiind ca legea a fost deja criticata in Parlament pentru excesul de birocratizare

Textul complet al legii care reglementeaza cum si de la cine vom cumpara cartofi si rosii pe viitor il gasiti la sfarsitul articolului. Pana atunci sa vedem insa ce spune legea si de ce hartii are nevoie, dupa noile reguli, „taranul” care vrea sa ne vanda o legatura de morcovi sau un kilogram de cartofi la taraba.

Carnetul de vandut patrunjel

In primul rand, toti producatorii agricoli care vor sa-si vanda legumele, fructele, animalele sau alte roade ale gospodariei lor au nevoie de atestat de producator. Acesta se elibereaza la primarie, dupa consultarea asocitatiilor locale ale agricultorilor, si e valabil un an. Atestatul inlocuieste practic certificatul de producator folosit la ora actuala potrivit HG 661/2001, care se va abroga odata cu intrarea in vigoare a legii pietelor.

Ca sa isi vanda insa produsele, fermierul roman mai are nevoie, potrivit noilor reguli, si de un carnet de comercializare. Se elibereaza tot de catre primarie si arata mai degrab ca un carnet de cecuri, pentru ca la fiecare vanzare facuta de producator se completeaza o fila in trei exemplare: unul il primeste cumparatorul, unul vanzatorul iar unul se pastreaza la carnet, care se preda la primarie atunci cand se termina filele. Iar apoi primaria il da mai departe la Fisc, pentru ca ANAF sa impoziteze tranzactiile respective.

Citeste mai departe pe stirileprotv.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie