Deputatii vor inasprirea legislatiei privind sanctionarea muncii la negru
Deputatii vor sa modifice articolul din Codul Muncii care sanctioneaza munca la negru, iar angajatorii prinsi cu pâna la 5 persoane fara acte ar urma sa fie obligati sa achite toate taxele pe o perioada de 12 luni a celor identificati. În prezent, legea prevede amenzi drastice, de pâna la 20.000 de lei, însa în cele mai multe cazuri, se ajunge în instanta, iar angajatorul mai plateste doar o amenda administrativa de 1.000 de lei.
Conform proiectului, initiatorii sustin înasprirea legislatiei, deoarece actualele amenzi nu reusesc sa faca fata ritmului impus de angajatorii amatori pentru evitarea taxelor catre bugetul de stat. “Amenda, asa cum e ea prevazuta în Codul Muncii, nu repara paguba produsa bugetului consolidat al statului si nici paguba produsa persoanei care a desfasurat activitati fara încheierea unui contract individual de munca”, afirma senatorii PSD care au lansat ideea. Daca proiectul ar trece de Parlament, atunci amenda ar fi redusa de la 20.000 de lei la numai 5.000 de lei, însa apar alte sanctiuni care ar putea fi driblate mai greu, mai afirma initiatorii.
“La amenda se adauga contravaloarea impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale pe care angajatorul le-ar fi platit daca persoanele identificate ar fi fost angajate ilegal pe o perioada de 12 luni, având un salariu minim pe economie”, se mai arata în expunerea de motive. Practic, angajatii vor avea platite impozitele pentru un an chiar daca au muncit mult mai putin la negru înainte de a fi depistati, asigurându-li-se astfel locul de munca legal pentru un total de un an. În prezent, proiectul se afla la comisiile Camerei Deputatilor, însa a primit un prim aviz negativ chiar de la Guvern. Alin Huiu, puterea.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!