Ambasadorul Elvetiei: Cea mai mare problema a Romaniei este lipsa stabilitatii si predictibilitatii legislatiei

 

Ambasadorul Confederatiei Elvetiene la Bucuresti, Jean-Hubert Lebet, afirma ca România este o tara cu un mare potential, dar prima sa mare problema este lipsa stabilitatii si predictibilitatii legislatiei, fiind nevoie si de o imagine mult mai buna pentru a atrage investitori.

Modificari fiscale„România are un potential urias, dar s-ar putea pune întrebarea ce ar putea face autoritatile române pentru a atrage investitorii. Prima mare problema în România este lipsa de stabilitate si de predictibilitate a legislatiei. Urmatoarea problema este continuitatea si planificarea pe termen lung pe infrastructura, energie, infrastructura de transport. E foarte interesant sa mergi în România pe drumuri laturalnice, însa ar fi bine ca transportul sa se poata face pe autostrazi. O alta etapa ar fi ca autoritatile sa lucreze pentru o imagine mult mai buna a României”, a declarat, joi, la Târgu Mures, ambasadorul Confederatiei Elvetiene la Bucuresti, Jean-Hubert Lebet, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a adaugat ca îi este usor sa ocupe aceasta functie întrucât imaginea Elvetiei este foarte buna în afara, pe când ambasadorul României în Elvetia „are o munca extrem de dificila”.

„Este pacat, pentru ca atunci când ajungi sa cunosti aceasta tara, vei observa ca este foarte frumoasa. Am observat ca exista un potential foarte ridicat, exista siguranta pe strazi, ceea ce este un lucru foarte important, si bineînteles exista potential de munca. Noi stim ca e o tara frumoasa, cu o populatie calificata, dar aceste lucruri nu se cunosc peste hotare. De ce? Nu stiu. Dar trebuie facut ceva legat de publicitate, relatii publice”, a aratat el.

Ambasadorul a aratat ca el este în functie de mai bine de trei ani si împreuna cu reprezentantii Camerei de Comert Elvetia-România a luat decizia sa mearga în diverse judete din tara noastra, pentru a vorbi despre probleme economice, apreciind ca e „un ambasador fericit”, întrucât companiile care au investit la Târgu Mures sunt „de cea mai buna calitate”.

El a aratat ca, desi una dintre problemele cele mai mari ale investitorilor straini în România consta în „faptul ca legile si regulile se schimba foarte rapid, fara avertisment si fara consultarea mediului de afaceri”, e foarte important ca autoritatile de la Mures „au usile deschise si disponibilitatea pentru gasirea de solutii”. Adina Osan, Ela Giurgea, gandul.info

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie