Romania va avea un model unic in Europa in privinta banilor europeni cu reguli foarte stricte, dar extrem de simple
Autoritatile promit reguli mai simple, si în acelasi timp mai stricte, în accesarea fondurilor europene. Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, spune ca România va avea un model unic în Europa în privinta banilor europeni, în sensul în care va fi aplicat principiul „Primul venit, primul servit”, cu reguli foarte stricte, dar în acelasi timp extrem de simple. De asemenea, toate procedurile de accesare a fondurilor vor fi, la un moment dat, online. Comisia Europeana a adoptat la începutul lunii august Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România, documentul care prezinta modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale si de investitii în viitoarea perioada de programare. România este al 11-lea stat la nivel european pentru care forul european a aprobat acest document-cadru, în prezent fiind doar 16 state care au aprobate acordurile de parteneriat.
„Am trimis la Comisie programele operationale pe POSDRU, cele care de fapt definesc clar ce se va finanta în perioada urmatoare. Alocarea financiara directa pentru zona privata este undeva la peste 4 miliarde de euro per total, adica tot ce înseamna finantari prin programul operational regional, capital uman, de dezvoltare rurala. Din aceasta suma, peste 3 miliarde vor merge catre zona de IMM-uri. Obiectivul nostru este de a lansa noile apeluri de finantare pentru 2014-2020, cred ca începând din octombrie, început de noiembrie. România va avea un model unic în Europa în ceea ce priveste fondurile europene pe zona privata, si nu doar atât. Multi vor râde când vor auzi acest lucru. Vrem sa avem reguli foarte stricte si foarte dure, dar extrem de simple în acelasi timp. Totul va fi online, iar daca solicitantul primeste 80 de puncte se semneaza contractul de finantare, nu stau sa astept finalizarea depunerii de proiecte, dupa aia sa facem evaluare etc.Vom aplica principiul «Primul venit, primul servit» în cazul finantarii europene pentru urmatorul cadru financiar 2014-2020”, a afirmat Teodorovici. În privinta acordarii fondurilor europene, se doreste combinarea programelor operationale de pe partea sociala cu cele de pe privat, în urmatorul exercitiu financiar.
„Statul trebuie sa riste!”
„Vrem sa combinam cele doua programe operationale, respectiv cel din viitorul POSDRU, cel de capital uman, unde avem 4,2 miliarde de euro, cu cel de Competitivitate, unde avem 1,2 miliarde de euro. La fel vom finanta si scolile profesionale inclusiv private, daca piata o cere. În plus, trebuie sa încurajam activitatile din zona rurala pentru care se vor da puncte în plus. (…) Sunt de principiul ca statul trebuie sa riste si sa nu transfere riscul pe spatele companiilor private. Sunt pentru a pune cât mai putina presiune pe umerii unui privat pentru ca, daca transfer riscurile acolo, cresc si costurile”, a mentionat ministrul Fondurilor Europene, citat de Agerpres. În perioada de programare 2014-2020, România beneficiaza de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. La nivelul programelor operationale, pentru Programul Operational Infrastructura Mare este alocata suma de 9,41 miliarde euro, pentru Programul Operational Regional suma de 6,7 miliarde euro, Programul Operational Capital Uman fonduri de 4,22 miliarde euro, Programul Operational Competitivitate suma de 1,33 miliarde euro, Programul Operational Capacitate Administrativa, de 0,55 miliarde euro, Programul Operational Asistenta Tehnica, de 0,21 miliarde euro, Plati directe în agricultura, fonduri de 10 miliarde euro, Programul National pentru Dezvoltare Rurala, suma de 8 miliarde euro, Programul Operational Pescuit, suma de 0,17 miliarde euro, Facilitatea „Connecting Europe”, suma de 1,23 miliarde euro, iar pentru programele de cooperare teritoriala alocari de 0,45 miliarde euro. Alina Oprea, puterea.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!