Paisprezece candidati inscrisi la alegerile prezidentiale
Paisprezece candidati s-au înscris la Biroul Electoral Central (BEC) pentru a intra în alegerile prezidentiale.
Si-au depus candidatura Victor Ponta, din partea Aliantei PSD-PC-UNPR, Klaus Iohannis (Alianta Crestin-Liberala), Calin Popescu-Tariceanu (Partidul Liberal Reformator), Elena Udrea (Partidul Miscarea Populara), Kelemen Hunor (Uniunea Democrata Maghiara din România), Dan Diaconescu (Partidul Poporului — Dan Diaconescu), Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), William Brânza (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amaritei (Prodemo) si Szilagyi Zsolt, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania.
În cursa prezidentiala s-au înscris si trei independenti — Teodor Melescanu, Monica Macovei si Gheorghe Funar.
Pâna pe 25 septembrie, la BEC are loc înregistrarea sau respingerea candidaturilor sau a semnelor electorale, dupa caz. Pâna pe 26 septembrie se pot formula contestatii în scris la Curtea Constitutionala privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor sau a semnelor electorale. Contestatiile se fac de catre candidati, partide politice, organizatii ale cetatenilor apartinând minoritatilor nationale, aliante politice, aliante electorale si alegatori.
Curtea Constitutionala are termen pâna pe 27 septembrie sa solutioneze contestatiile prin hotarâri definitive.
Candidatii au timp pâna pe 27 septembrie sa se decida daca renunta la candidatura. Cei care renunta o pot face printr-o declaratie pe propria raspundere care se depune la BEC.
Candidaturile ramân definitive la 28 septembrie.
Judecatorii Curtii Constitutionale se întrunesc miercuri pentru a solutiona trei sesizari în cazul candidaturii lui Victor Ponta, doua în cazul lui Calin Popescu-Tariceanu, una în cazul Monicai Macovei si una în cazul lui Klaus Iohannis, contestatiile fiind formulate de alegatori.
CCR a respins marti trei contestatii depuse împotriva lui Victor Ponta si a Monicai Macovei, iar duminica doua în cazul liderului PSD.
Presedintele Curtii, Augustin Zegrean, a sustinut ca în niciuna dintre aceste contestatii nu au fost invocate motive legale care sa împiedice candidaturile.(AS — autor: Florentina Stefanescu, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!