Medierea, preventia justitiei
Inainte de ’89 sistemul de sanatate era impartit astfel: existau dispensare, policlinici si spitale. In functie de ce avea nevoie pacientul parcurgea acest drum de la medicul din dispensar la medicul specialist din policlinici, iar daca era nevoie la chirurgul din 
spital. In spital se intra mai greu, in sensul ca doar daca sufereai de ceva mai grav beneficiai de internare. Dupa revolutie, policlinicile s-au transformat in cabinete particulare (majoritatea dintre ele), iar fiindca medicii specialisti erau in spital, acolo se tratau si urgentele dar mai ales si bolile care puteau fi tratate in sistem ambulatoriu. Supraaglomerarea aceasta din spitale a trezit Ministerul Sanatatii la viata, care a realizat ca de fapt in drumul eficientei lipsea o treapa: policlinica. Nici nu trebuie sa ne mire faptul ca este greu sa reeduci oamenii sa apeleze la medicii din policlinici, cand timp de 25 de ani aceasta a lipsit cu desavarsire.
Deci, stupoare! Ministerul Sanatatii a mai descoperit ceva: E mai usor sa previi decat sa tratezi!
Prin analogie cu sistemul de sanatate sa trecem la Ministerul Justitiei. Ministerul Justitiei se plange la fel de supraaglomerare, face statistici cu cate dosare sunt „pe cap” de judecator (si sunt multe, nu ma indoiesc), pregateste viitori magistrati, totul fara sa ia in considerare ca e mai ieftin sa previi decat sa tratezi.
Administratia Penitenciarelor se plange si ea de supraaglomerare in penitenciare, puscariasii stau ca sardelelele, iar statul roman plateste despagubiri celor care l-a actionat in judeata la CEDO.
Nu vreau sa cred ca Ministerul Justitiei este incurajat sa aduca bani la bugetul de stat, desi stiu ca se invart sume colosale din taxele de timbru, vreau sa cred ca Ministerul Justitiei este incurajat sa faca dreptate. Din punctul meu de vedere, cuvintele bani si politica ar trebui sa lipseasca din vocabularul magistratilor.
In sistemul bolnav si supraaglomerat al justitiei isi croieste un drum timid medierea, care ar putea rezolva o multime din dosarele deschise pe rolul instantelor. Problema e ca acest lucru e privit ca „furt de munca” de catre unii „binevoitori”. Acestia sunt cei care nu inteleg rolul preventiei. Adica, la urma urmei ii dam 7 ani celui care a furat doua gaini pentru ca ii era foame, si il plasam in celula cu cel care a luat 2 ani pentru delapidare, ca sa ne incasam taxa de timbru?
Eu cred in puterea preventiei si in puterea de rezolvare pe cale amiabila a conflictelor. Sunt convinsa ca acea persoana care a furat de foame poate fi reabilitata mai rapid decat aceea care a primit inchisoare pentru delapidare, si exemplele pot continua…
Conflictele sunt ca tumorile (ca se ne mentinem analogia cu sistemul de sanatate). Simtim ca ceva nu e in regula dar nu facem nimic, timpul trece, conflictul se amplifica (tumora creste), si noi tot nimic. Abia cand ajungem la cutit (in instanta), realizam ca daca am fi facut ceva inainte, lucrurile nu escaladau asa, iar noi puneam capul linistiti pe perna.
Medierea este policlinica sistemului de justitie. In ea gasim specialisti in comunicare care pot rezolva conflictele oamenilor fara ca acestia sa ajunga un numar de dosar.
Unii spun ca de vina pentru faptul ca nu se apeleaza la mediator ar fi nivelul de educatie, sau nivelul de trai. Eu nu cred asta. Eu cred ca doar ne-am obisnuit sa sarim etape (ca si cu policlinica). Oricat de jos ar fi nivele de trai si de educatie, stim cu totii ca e mai bine sa aplanezi un conflict decat sa-l amplifici. Altii spun ca e vorba de orgolii. Romanii pot fi atat de orgoliosi incat sa nu poata spune: Imi pare rau! Am gresit!? Atunci de ce sunt bisericile pline de sarbatori, numai ca sa ne impingem pentru doua sarmale? Eu sper ca nu…
I.T.F.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!