Agentia Nationala de Integritate a lansat un portal cu declaratiile de avere ale candidatilor la alegerile prezidentiale
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a lansat pe pagina de internet www.integritate.eu o sectiune destinata declaratiilor de avere si de interese depuse de catre candidatii la alegerile prezidentiale din luna noiembrie.
Potrivit prevederilor art. 3, alin. (4) din Legea nr. 176/2010, „Persoanele care candideaza pentru functiile de Presedinte al României […] sunt obligate sa îsi declare averea si interesele”.
Totodata, conform art. 3, alin. (5) din acelasi act normativ, declaratiile de avere si interese se depun la Biroul Electoral Central, odata cu declaratia de acceptare a candidaturii, în doua exemplare, si se transmit ANI „în termen de cel mult 48 de ore de la depunere”.
ANI sustine, într-un comunicat de presa difuzat luni, ca declaratiile de avere si interese se întocmesc potrivit modelelor prevazute în anexele nr. 1 si 2 din Legea nr. 176/ 2010.
Agentia a efectuat demersuri pentru facilitarea procesului de completare a declaratiilor de avere si a declaratiilor de interese de catre categoriile interesate, prin introducerea formularelor electronice inteligente, care permit completarea standardizat, în urmatoarele variante: online — cu semnatura calificata sau offline: fie electronic — cu semnatura calificata, fie tiparite — cu semnatura olograf, cu coduri de bare.
Formularele electronice ale declaratiilor de avere si de interese se pot descarca de pe pagina de internet a Agentiei, la adresa: declaratiielectronice.integritate.eu/.
ANI precizeaza faptul ca, în termen de 48 de ore de la primire, va procesa si publica toate declaratiile de avere si de interese pe portalul public al declaratiilor de avere si de interese, în sectiunea destinata alegerilor prezidentiale 2014.
Obligatia transmiterii declaratiilor de avere si interese catre Agentie revine Biroului Electoral Central, eventualele întârzieri cauzate de nerespectarea termenului legal de transmitere nefiind imputabile ANI.(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!