Ministrul Transporturilor a convocat marti conducerea TAROM la discutii pentru deblocarea situatiei ce a dus la intarzierea sau anularea mai multor zboruri
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat, marti, la sediul institutiei, conducerea TAROM si reprezentantii sindicatelor din companie, în vederea deblocarii situatiei ce a dus la întârzierea sau anularea mai multor zboruri în ultimele doua zile.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, remis luni AGERPRES, Ioan Rus a luat aceasta decizie ca urmare a situatiei neplacute în care au fost pusi pasagerii TAROM si a insistat asupra faptului ca angajamentele asumate fata de calatori trebuie respectate.
„Ministrul Transporturilor îsi exprima înca o data convingerea ca deblocarea acestei situatii poate avea loc doar într-un cadru institutional adecvat si se declara dispus sa sustina solutiile eficiente gasite de cele doua parti în urma discutiilor”, se mentioneaza în comunicat.
Greva spontana a pilotilor de la TAROM s-a declansat duminica, zi în care au fost înregistrate 12 curse întârziate si doua zboruri anulate. De asemenea, în cursul zilei de luni, sapte zboruri ale companiei au fost anulate iar calatorii afectati urmeaza sa beneficieze de asistenta conform Regulamentului Comisiei Europene privind drepturile pasagerilor, a informat operatorul aerian.
‘Neregularitatile zborurilor au aparut din cauza unor actiuni spontane ale echipajelor TAROM (piloti si copiloti). Momentan, compania nu a primit o informare oficiala din partea acestor echipaje. Zborurile anulate sunt: ROT651 Bucuresti — Cluj, ROT347 Cluj — Viena, ROT621 Bucuresti — Oradea, ROT615 Bucuresti — Baia Mare, ROT231 Bucuresti — Budapesta, ROT605 Bucuresti — Timisoara, ROT701 Bucuresti — Iasi’, a afirmat compania.
Pe de alta parte, Octavian Iosif, prim — vicepresedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Aeroporturi (FNSA), a declarat, pentru AGERPRES, ca situatia creata la TAROM, prin anularea mai multor zboruri ale companiei, nu reprezinta consecinta unor actiuni sindicale, fiind vorba doar despre ‘o stare de inaptitudine a unor colegi piloti’.
‘În cazul curselor anulate astazi (luni — n. r.), vorbim despre o stare de inaptitudine a unor colegi piloti, determinata de afectarea starii de sanatate a acestora. Asadar, nu este vorba de actiuni sindicale’, a afirmat Octavian Iosif.
În alta ordine de idei, Iosif a informat ca federatia pe care o reprezinta a contestat înregistrarea Contractului Colectiv de Munca la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM).
‘În cazul în care Contractul Colectiv de Munca va fi înregistrat la ITM fara sa fi fost semnat în prealabil de personalul navigant, atunci vom vedea ce facem mai departe. Este posibil sa se ajunga si la declansarea unui conflict de munca’, a precizat prim — vicepresedintele FNSA.(AS — autor: Oana Tilica, editor: Andreea Marinescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!