Liberalizarea pretului gazelor din Romania destinate populatiei suspendata pe termen nedeterminat
Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea pretului gazelor naturale produse în România si destinate consumului populatiei si va prelungi cu cel putin doi ani si jumatate dereglementarea pietei gazelor pentru companii, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.
„Problema suportabilitatii pretului gazelor de catre populatie devine îngrijoratoare. Pentru companii, liberalizarea este aproape de final conform calendarului, dar vrem sa prelungim termenul. Suntem în momentul în care trebuie sa începem sa propunem masuri”, a afirmat Nicolescu, într-o conferinta.
El a precizat ca sunt necesare astfel de masuri, având în vedere ca în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scazut, în timp ce pretul final la gaze naturale a crescut cu 16%.
Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene sa accepte amânarea cu doi ani si jumatate a calendarului de liberalizare a pretului gazelor pentru populatie, precum si mentinerea, pâna cel putin la 1 iulie 2016, a pretului actual al gazelor produse intern.
Potrivit unor declaratii anterioare ale ministrului pentru Energie, ultima discutie de la Comisia Europeana a avut un rezultat bun, chiar daca nu s-a ajuns înca la o concluzie, adaugând ca în cele din urma România ar putea ajunge la Curtea Europeana de Justitie pentru a-si apara pozitia.
„O directie generala a Comisiei Europene a luat o decizie, care spune ca acest calendar, agreat de domnul Boc cu cei de la FMI si CE, este ilegal. Deci eu nu pot sa aplic în România ceva ce o parte din Comisie, care a fost la masa de discutii si a negociat acest calendar, îmi spune ca este ilegal”, preciza Nicolescu.
El a explicat ca în procedura de infringement declansata împotriva României se vorbeste ca liberalizarea nu se face în mod corect, în sensul ca se da prioritate consumatorului casnic din România la gazul din intern.
„Sunt doua lucruri separate, în primul rând trebuie sa finalizam aceasta procedura de infrigement si sa ne fie recunoscut acest drept, de a da prioriate populatiei la gazul din intern, si în al doilea rând trebuie sa stabilm noi, intern, ce facem cu pretul la gaz pentru populatie si cât de sustenabile sunt”, a continuat Nicolescu.
Potrivit ministrului Energiei, pentru a amâna aplicarea majorarii pretului la gaze de la 1 octombrie, Guvernul va trebui sa emita o hotarâre de guvern, iar mai apoi o amânare de câtiva ani va necesita modificarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale 123/2012.
Calendarul de liberalizare a pretului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeana în 2012, prevede ca acest proces sa se încheie la 31 decembrie 2018.
În cazul în care CE va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operata pâna la 1 iulie 2021. Carol Dan, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!