Numarul materiilor predate la clasele a XI-a si a XII-a ar putea scadea peste cativa ani

 

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, îsi doreste ca numarul materiilor predate la clasele a XI-a si a XII-a sa scada peste câtiva ani, iar elevii sa poata opta, în functie de interesul lor, pentru un domeniu sau altul, în vederea examenului de bacalaureat si a admiterii la facultate.

remus pricopiePricopie a vorbit atât despre intentiile pentru urmatorii ani, în privinta învatamântului preuniversitar, ale Ministerului Educatiei, dar si despre bacalaureat si finantarea sistemului.

Unul dintre planurile ministrului este acela de reducere numarului de materii predate la clasele a XI-a si a XII-a, demers pentru care, în opinia lui, sunt necesari trei-patru ani.

„As vrea sa reusim sa facem acest lucru ca în clasa a XI-a si a XII-a elevii sa ai aiba un numar mai mic de materii si sa opteze în functie de interesul lor pentru un domeniu sau altul. Este un proces complicat, pentru ca asta înseamna o reforma structurala a programelor scolare, dar o vom face. Pentru un astfel demers, ai nevoie de trei-patru ani. (… ) Trebuie reasezate disciplinele. În anul în care exista examene importante, gradul de încarcare al elevului ar trebui sa fie mai mic”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Pricopie, care a adaugat ca „într-un stat normal, asa se întâmpla”.

Potrivit lui Pricopie, prin aceasta masura se va da posibilitatea elevilor sa se concentreze, cu prioritate, pe materiile pentru examene. „Daca la clasa a VIII-a, ai carei elevi dau evaluarea, sunt doua probe, trei cu cea pentru minoritati, la bacalaureat numarul de probe este mult mai mare, pentru ca avem si probele eliminatorii”, a mai spus el.

Pe de alta parte, ministrul Educatiei spune ca analizeaza oportunitatea cresterii numarului de zile de scoala, un prim pas fiind acela de a organiza, numai pentru doritori, o saptamâna de tipul „Saptamânii altfel”, cu sapte zile înaintea începerii anului scolar.

„Suntem printre tarile cu cel mai mic numar de zile de scoala pe an. Eu nu voi schimba nimic pentru anul viitor, vom începe scoala tot pe 15 septembrie, dar poate nu ar fi rau ca elevii care vor si parintii care vor sa vina mai devreme cu o saptamâna, pentru diverse activitati. Un fel de ‘Scoala altfel’ înainte de 15 septembrie. Subliniez, însa, ca anul scolar 2015-2016 va începe asa cum a fost prevazut. O sa vedem. Deocamdata, trebuie sa folosim eficient cele 177 de zile de scoala”, a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul Educatiei a tinut sa precizeze ca ponderea de 71 la suta dintre absolventii de clasa a XII-a, promotia 2014, care au luat bacalaureatul anul acesta este una „decenta” si ca nu se poate vorbi despre un dezastru la acest examen. În acelasi context, Pricopie a spus ca simularile pentru bacalaureat vor fi organizate si în anul scolar caree începe luni.

„Vom continua în 2014-2015 simularile. Anul trecut, s-au primit cu reticenta, în special simularile la clasa a XI-a. Dar, de fapt, nu este logic sa vii si sa spui ca faci o simulare cu trei luni înainte de examen. Lucrurile trebuie facute cu seriozitate, cu un an înaintea examenului de bacalaureat. Este un examen greu, complex. Cu un an înainte, trebuie sa atragi atentia elevului, familiei, ca mai sunt 12 luni pâna la examen, trebuie sa înteleaga structura examenului, cum se desfasoara, toate lucrurile acestea. Deci eu sunt foarte încântat de aceasta simulare la clasa a XI-a, pe care o vom continua. Iar simularea la clasa a XII-a are logica în prezenta unei simulari de clasa a XI-a, din analiza centralizata a datelor”, afirma Pricopie. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie