Platforma alternativa la Bursa de Valori Bucuresti pentru firmele care au o valoare de piata de minimum 250.000 de euro
Firmele care au o valoare de piata de minimum 250.000 de euro, se vor putea lista la Bursa de Valori Bucuresti pe o platforma alternativa de tranzactionare, care va fi functionala pâna la finalul acestui an, cu conditia sa coteze cel putin 10% din actiuni, a anuntat miercuri directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
În acest scop, BVB a încheiat parteneriate cu Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii (ANIS) pentru listarea companiilor din IT si cu GEA Strategy&Consulting pentru listarea la bursa a companiilor nou înfiintate (start-up).
„Am avut deja discutii cu companiile în acest sens. Misiunea Bursei este sa fim pe teren, acolo unde se deruleaza viata reala si business-ul real. Am stabilit contactele pentru a trezi interesul proprietarilor de companii pentru listarea la bursa. Aceasta noua piata va fi lansata în câteva saptamâni si va reprezenta o oportunitate noua pentru aceste companii, pentru antreprenorii interesati sa-si creasca afacerea în mod transparent, respectând valorile pietei de capital, „, a explicat Sobolewski.
La rândul sau, Radu Georgescu, vicepresedinte ANIS si presedinte GECAD Group, a declarat ca în orice moment, în România, exista 10 — 20 de companii din domeniul IT care ar putea fi listate la Bursa, însa nu a precizat când estimeaza ca va fi listata prima astfel de firma la BVB. (AS — autor: Ana-Maria Vasile, editor:Nicoleta Gherasi), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!