Din 20 septembrie postasul va suna de doua ori sa-ti inmaneze cardul de sanatate

 

Din 20 septembrie, cardul national de sanatate va fi adus la usa de postas. Cei care nu vor fi gasiti acasa îl vor putea recupera de la sediul caselor de asigurari de sanatate.

Card national de sanatateUnul dintre cele mai importante proiecte ale reformei sistemului de sanatate – acela al decontarii serviciilor medicale pe baza cardului national de sanatate – intra în linie dreapta.

Vineri, a fost semnat contractul de distributie cu Posta Româna, astfel ca, din 20 septembrie, postasii vor suna la usa pentru a înmâna cardul posesorilor, cu confirmare de primire.

Ce ar trebui sa urmeze

Asiguratul va fi cautat acasa de doua ori. În cazul în care nu va fi gasit, distribuitorul va returna cardul la sediul casei de asigurari în termen de 10 zile. „Multe dintre persoanele active nu vor fi gasite acasa în orasele mari, la fel în catunele izolate, asa ca se va ajunge în situatia în care asiguratul va bate drumurile pentru a face rost de card”, este de parere Vasile Barbu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pacientilor care vede în acest sistem de distribuire un mare neajuns.

Cristian Busoi, fostul sef al CNAS, afirma ca este îmbucurator faptul ca se distribuie cardul national de sanatate, dar, spune el, mai sunt câtiva pasi de facut pâna la decontarea serviciilor medicale doar pe baza acestui document. „Un procent important din populatie nu va fi acasa în momentul distributiei. Multi sunt plecati în strainatate, iar Casa va trebui sa apeleze la personalul propriu sau la medicii de familie pentru a distibui cardul”, a spus Busoi.

El a adaugat ca, apoi, reprezentantii Casei trebuie sa se asigure ca furnizorii de servicii medicale initializeaza cardul de sanatate, dupa care va trebui luata o decizie politica potrivit careia orice serviciu medical se va deconta numaipe baza acestui card national de sanatate.

„În caz contrar, riscam sa fie inutil”, a mai spus Busoi.

Potrivit acestuia, informatiile continute pe cip-ul cardului sunt datele de identificare ale posesorului (nume, prenume, cod de asigurat) grupa de sânge, Rh-ul si, eventual, boala cronica de care sufera pacientul. „Grupa de sânge este foarte folositoare în caz de accident. La fel, este foarte important într-un moment critic când nu pot lua legatura cu pacientul sa stiu daca acesta sufera de vreo boala cronica sau nu”, a explicat Busoi.

Donarea de organe, doar cu act notarial

Potrivit acestuia, acceptul privind donarea de organe este o informatie care poate fi înscrisa pe cardul de sanatate doar de catre medicul de familie si doar cu acceptul posesorului cardului, pe baza unui document întocmit la notariat în acest sens.

„Cea mai importanta valenta a acestui card national de sanatate este aceea ca reduce frauda din sistem. Nu mai poti inventa investigatii medicale, CT-uri, RMN-uri, nu mai poti elibera retete false”, a conchis Cristian Busoi.

Decontarea serviciilor medicale pe baza cardului ar urma sa fie obligatorie de la 1 ianuarie 2015.

Initializare, la medicul de familie

Pentru a putea citi cardurile, medicii de familie trebuie sa-si procure cititoare de carduri. „În momentul în care pacientul va merge la medicul de familie pentru o consultatie, acesta va initializa cardul pe baza unui cod pin. La pornire, codul va fi probabil 0000. Dupa introducerea cardului în cititor si initializarea lui, pacientul îsi va putea alege un cod pin pe care sa îl poata retine usor. Nu este niciun pericol ca mai multi pacienti sa aiba acelasi cod pin pentru ca acest card este oricum personalizat”, a explicat Cristian Busoi. Alaturi de medicul de familie, cardul national de sanatate va putea fi initializat si de ceilalti furnizori de servicii medicale: spitale si farmacii. Daniela Serb,` evz.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie