Sedinta Comisiei Permanente a UNBR. Probleme de actualitate care vizeaza profesia de avocat, propuse spre dezbatere
Uniunea Nationala a Barourilor din România a dat publicitatii marti, 2 septembrie 2014, un comunicat privind materialele documentare transmise membrilor Comisiei Permanente si ai Consiliului UNBR, în vederea lucrarilor din 4-7 septembrie 2014.
Pentru o buna desfasurare a sedintelor, pe lânga ordinea de zi transmisa Comisiei Permanente si Consiliului, au fost comunicate si materialele documentare privind urmatoarele probleme de actualitate care vizeaza profesia de avocat, propuse spre dezbatere:
1. efectele hotarârii CJUE privind cauzele conexate C-58/13 si C-59/13, în contextul finalizarii de catre Comisia Permanenta a lucrarilor privind aprobarea sau respingerea participarii la examenul de admitere în profesia de avocat a unor absolventi de drept din alte state;
2. contributia UNBR la bugetul CCBE;
3. participarea la programul „Find -A-Lawyer” al CCBE în parteneriat cu Comisia Europeana;
4. proiectul Marii biblioteci juridice cu acces gratuit;
5. proiectul privind amendamente la acte normative ce reglementeaza profesia de avocat;
6. propunere privind unele completari ale Legii nr. 51/1995;
7. proiectul Protocolului privind stabilirea remuneratiilor cuvenite avocatilor pentru furnizarea serviciilor de asistenta judiciara în materie penala, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenta judiciara si/sau reprezentare ori de asistenta extrajudiciara, precum si pentru asigurarea serviciilor de asistenta judiciara privind accesul international la justitie în materie civila si cooperarea judiciara internationala în materie penala;
8. raport de activitate privind asistenta judiciara aferent perioadei mai-august 2014.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!