Ce solutii gasesc angajatorii pentru a plati in plicuri o parte din sumele aferente salariilor angajatilor
Mai mult de jumatate din evaziunea fiscala de pe piata muncii, estimata la 16,7% din PIB, provine din munca la gri, iar fenomenul este atât de raspândit, încât administratorii de firme au reusit sa gaseasca diferite „brese“ fiscale prin care sa scoata banii din companii pentru a plati lunar în plicuri o parte din sumele aferente salariilor angajatilor.
Folosirea metodei dividendelor, a avansurilor spre decontare, a înregistrarii de servicii sau chiar a firmelor offshore este cel mai des întâlnita metoda de ocolire a legii pentru plata angajatilor, spun consultantii fiscali, care avertizeaza însa ca acestea sunt periculoase si nerecomandate.
Povara fiscala reprezentata de contributiile sociale aferente salariilor i-a determinat pe o mare parte din angajatorii locali sa foloseasca practica angajarii de forta de munca „la gri“, în sensul ca încheie cu angajatii contracte de munca cu salariul minim pe economie, iar restul banilor îl ofera sub forma de cash. Iar economiile facute de angajator sunt semnificative.
Daca la un salariu mediu net de 1.687 de lei încasat de angajat (aceasta fiind valoarea salariului mediu net pe economie în luna iunie) cheltuiala totala a angajatorului este de 2.987 de lei pe luna, folosirea metodei la „gri“ înseamna ca angajatorul sa aiba o cheltuiala totala de 1.687 lei (1.153 cu salariul minim platit pe contractul de munca, plus înca 534 de lei platiti sub forma de cash angajatului). Cu alte cuvinte, angajatorul îsi reduce, dintr-odata, cu 43% costurile cu salariul angajatului daca foloseste munca la gri.
„Pentru justificarea sumelor platite în plic, în timp, au fost experimentate mai multe metode în functie de domeniul de activitate al companiei, de cuantumul sumelor sau de recurenta platilor. Una dintre ele este înregistrarea de avansuri spre decontare, care reprezinta sumele pe care le scot angajatii din casierie pentru a cumpara diverse bunuri pentru companie (detergenti, servetele etc.), care ar trebui teoretic sa fie decontate la un moment dat, dar care de regula ramân «agatate» în contabilitatea firmei“, a explicat consultantul fiscal George Niculescu. O alta metoda este, spune el, aceea a înregistrarii de servicii, deoarece legislatia este destul de inflexibila în ceea ce priveste serviciile, în sensul ca la calculul impozitului pe profit astfel de cheltuieli sunt nedeductibile, iar pentru a fi deductibile contribuabilul are obligatia de a argumenta/documenta prestarea efectiva a acestora.
Citeste articolul integral pe zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!