Legea pensiilor speciale a fost respinsa de Senat

 

UPDATE 13.01: Senatul a respins Legea pensiilor speciale, conform B1 TV.

pensii mariLegea pensiilor speciale, care prevede reîntregirea, de la 1 ianuarie 2015, a pensiilor militarilor, aviatorilor, politistilor si parlamentarilor, ajunge, marti, la Senat, informeaza Digi 24. O alta initiativa care fi discutata astazi este legea cumulului pensiei cu salariul.

Initiativa PSD prevede ca militarii, aviatorii, politistii, deputatii si senatorii sa primeasca, din nou, începând cu 1 ianuarie 2015, pensia pe care o aveau în august 2010, când Guvernul Boc a impus recalcularea pensiilor. Atunci, pensia multora a scazut cu procente cuprinse între 20 si 80 la suta.

O alta initiativa a PSD prevede ca se poate cumula, din nou, salariul cu pensia si îi priveste pe cei care au pensia mai mare decât salariul minim pe economie.

La începutul lunii iulie, premierul Victor Ponta a declarat ca Guvernul a propus grefierilor si personalului navigant acordarea unei indemnizatii speciale, care sa acopere taierile din anii anteriori, dar acestia au refuzat, solicitând în schimb revenirea la vechea lege a pensiilor, operatiune considerata aproape imposibila.

O saptamâna mai târziu, la sediul Ministerului Muncii, Ponta relua aceasta idee explicând ca personalul din aviatie si grefierii ar putea primi o indemnizatie de recunoastere a muncii lor, deoarece revenirea la pensii speciale nu este agreata de catre Fondul Monetar International si Comisia Europeana si, în plus, ar putea însemna „deschiderea unei cutii a Pandorei”, deoarece sunt foarte multe persoane care doresc pensii speciale, si, în al doilea rând, sunt astfel permise si anumite abuzuri, cu salarii foarte mari acordate în ultima perioada de activitate pentru o pensie mai mare. romanialibera.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie