Valentin Pescari, inspector-sef al IPJ Mures urmarit penal pentru luare de mita

 

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Valentin Pescari, chestor de politie, inspector-sef al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Mures, pentru savârsirea infractiunii luare de mita în forma continuata.

dnaPotrivit unui comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie transmis joi AGERPRES, în acelasi dosar este urmarit penal si Teodor Giurgea, la data faptelor director general al Administratiei Bazinale de Apa Mures, pentru dare de mita în forma continuata.

„În 4 octombrie 2011, suspectul Pescari i-a pretins lui Teodor Giurgea ca, în calitatea sa de director general ABA Mures, sa trimita 30 de autobasculante de câte 30 de tone cu pamânt rezultat din decolmatarea unui pârâu, în vederea amenajarii unei parcele de teren care apartinea chestorului de politie. Pamântul urma apoi sa fie nivelat cu un buldozer, pe cheltuiala ABA Mures. Pretinderea a fost facuta pentru ca, în schimb, Valentin Pescari, în virtutea atributiilor sale de serviciu, sa dispuna mutarea unei rude a lui Giurgea, lucrator al IPJ Mures, la un alt serviciu din cadrul IPJ Mures”, se arata în comunicat.

DNA precizeaza ca, în 26 octombrie 2011, Valentin Pescari i-a mai pretins lui Teodor Giurgea repararea, de asemenea pe cheltuiala ABA Mures, a unui autovehicul apartinând IPJ Mures.

Sursa citata mentioneaza ca, anterior, chestorul Pescari dispusese transferarea rudei acestuia si se angajase fata de acesta din urma ca o va muta din nou, la un alt compartiment, mai potrivit aptitudinilor sale.

Teodor Giurgea a fost trimis în judecata în 2013 într-o cauza separata de Serviciul Teritorial Târgu Mures.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Antonia Nita), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie