Cazuri de instituire a tutelei minorului. Exceptie de neconstitutionalitate respinsa

 

În Monitorul Oficial al României nr. 607 din data de 14 august 2014 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 432 din 8 iulie 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil.

monitorul oficial al romanieiExceptia a fost ridicata de Ioana Andreea Zainea într-un dosar aflat pe rolul Judecatoriei Ploiesti – Sectia civila.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 110 din Codul civil, care are urmatorul cuprins: “Tutela minorului se instituie atunci când ambii parinti sunt, dupa caz, decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau li s-a aplicat pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie judecatoreasca, disparuti ori declarati judecatoreste morti, precum si în cazul în care, la încetarea adoptiei, instanta hotaraste ca este în interesul minorului instituirea unei tutele.”

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, se sustine ca prevederile legale criticate sunt restrictive, în sensul ca nu prevad toate ipotezele referitoare la necesitatea instituirii tutelei. Astfel, cazul în care doar unul dintre parintii minorului este necunoscut, iar celalalt parinte se afla în executarea unei pedepse privative de libertate nu se regaseste în ipoteza normativa a textului de lege criticat, chiar daca este evident ca si în acest caz minorul are nevoie de ocrotire. Autoarea exceptiei solicita completarea textului de lege criticat si cu ipoteza “alte situatii, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului”.

Curtea, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine, în primul rând, ca a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea constata ca autoarea exceptiei tinde la relevarea pretinsei neconstitutionalitati a textului de lege criticat prin raportare la o anumita solutie legislativa, pe care acesta nu o curpinde. Astfel, se sustine necesitatea completarii textului de lege criticat, astfel încât sa cuprinda si sintagma referitoare la “alte situatii, în care se impune instituirea tutelei, în interesul minorului”. Curtea retine ca analiza unor astfel de critici nu intra în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata” si, prin urmare, nu are competenta de a cenzura o eventuala omisiune legislativa.

Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 110 din Codul civil.

Andreea Banu, juridice.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie