Bancile au de incasat de la companiile aflate in insolventa si faliment 14,4 miliarde de lei
Firmele aflate în insolventa si cele în faliment aveau întârzieri la plata creditelor în valoare de 14,4 miliarde de lei (3,3 mld. euro) la jumatatea acestui an, ceea ce înseamna ca restantele au ajuns sa reprezinte 90% din totalul finantarilor contractate de la banci.
Peste 8.000 de societati în insolventa si faliment aveau credite la banci la finalul lunii iunie, potrivit statisticilor BNR. Sumele restante ale firmelor cu probleme financiare au urcat cu aproape 45% în ultimul an, iar numai într-o luna, în iunie, s-au mai adaugat 200 de milioane de lei. De altfel, sumele restante au mers doar în sus. Daca în iunie 2012 întârzierile nu depaseau pragul de 3 miliarde de lei, în prezent acestea sunt de cinci ori mai mari.
„Recesiunea tehnica din primele doua trimestre, situatie care va avea un impact semnificativ asupra evolutiei economiei în acest an, ofera indicii ca falimentele vor continua, iar bancile vor avea probleme. Numarul falimentelor este strâns legat de dinamica economiei, daca economia îsi revine, atunci si falimentele se vor restrânge. În plus, la noi au existat si societati fantoma care nu erau active si pe care proprietarii le-au desfiintat“, a explicat analistul financiar Aurelian Dochia.
Firmele aflate în insolventa au strâns cele mai multe restante, aproximativ 66% din totalul sumelor cu întârzieri, echivalentul a 8 miliarde de lei, desi numarul lor este mai mic în comparatie cu cel al companiilor deja falimentare. Anelis Baciu, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!