Credite acordate fermierilor de BCR de pana la 90% din valoarea subventiilor pe care urmeaza sa le incaseze de la APIA

 

Banca Comerciala Româna (BCR) ofera fermierilor posibilitatea de a obtine în avans credite de pâna la 90% din valoarea subventiilor pe care urmeaza sa le încaseze de la APIA, iar rambursarea creditului, atât principalul, cât si dobânzile aferente, se poate face într-o singura transa, la scadenta, potrivit unui comunicat al bancii.

agricultura cerealeSubventiile se acorda în cadrul schemei de plata unica pe suprafata (SAPS) 2014 cu dobânzi care nu depasesc ROBOR 6M + maxim 4% pe an cât si comisioane aferente creditului de maximum 1% pe an.

“Este eliminata obligativitatea de prezentare a unor garantii suplimentare în cazul creditelor de pâna la 300.000 de lei, în afara cesiunii în favoarea bancii a subventiei pe care o au de încasat de la APIA. Agricultorii sunt scutiti si de plata lunara a dobânzilor pe parcursul perioadei de creditare, putând astfel folosi resursele financiare proprii, cu scopul reinvestirii acestora, în vederea îmbunatatirii si cresterii suprafetei cultivate”, a declarat Magda Sandulescu, director executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR.

BCR ofera aceste împrumuturi producatorilor agricoli, persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice care prezinta adeverinta de înregistrare fermier emisa de APIA, prin care se confirma eligibilitatea acestora la obtinerea finantarii.

Beneficiarii de subventii APIA se pot adresa oricarei unitati din reteaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit. capital.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie