Cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade in judetul Covasna
Seismul s-a produs la o adâncime de 147 de kilometri si a avut epicentrul în judetul Covasna.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs duminica, la ora 7.12, în judetul Covasna, în zona seismica Vrancea, a anuntat Institutul National pentru Fizica Pamântului, transmite Mediafax.
Seismul s-a produs la o adâncime de 147 de kilometri si a avut epicentrul în judetul Covasna.
Orasele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt: Covasna (29 de kilometri), Târgu Secuiesc (45 de kilometri), Sacele (49 de kilometri), Sfântu Gheorghe (51 de kilometri) si Valenii de Munte (53 de kilometri).
Cutremurul cu cea mai mare magnitudine de anul acesta din România a avut 5 grade si s-a înregistrat la 29 martie, tot în zona seismica Vrancea.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simtit si la Bucuresti, dar si în nordul Bulgariei si în Republica Moldova. stiri.tvr.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!