Procurorii DNA solicita din nou arestarea preventiva a presedintelui CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu
Procurorii DNA au solicitat arestarea preventiva a lui Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al CJ Braila, dupa ce a luat legatura cu unul dintre suspectii din dosar.
Procurorii au solicitat înlocuirea arestului la domiciliu cu masura preventiva a arestului, fata de Gheorghe Bunea Stancu, cercetat pentru abuz în serviciu în forma continuata si conflict de interese.
„Propunerea de arestare preventiva a fost formulata ca urmare a faptului ca inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, în mod indirect, a luat legatura cu suspectul Soare Vasile, desi prin Încheierea din data de 8 august a Tribunalului Galati, prin care s-a dispus luarea masurii preventive a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, fata de primul mentionat, instanta l-a obligat sa nu comunice cu ceilalti inculpati, suspecti sau martori”, se arata într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
Propunerea de arestare preventiva a fost înaintata Tribunalului Galati.
Magistratii Curtii de Apel Galati au respins, pe 15 august, contestatiile depuse în dosarul lui Gheorghe Bunea Stancu, acuzat de abuz în serviciu si conflict de interese, si au pastrat decizia Tribunalului Galati care prevedea arest la domiciliu pentru 30 de zile în cazul lui Stancu si al vicepresedintelui CJ Braila Florin Mija, precum si controlul judiciar pentru Nicolae Moisiu, seful biroului de achizitii al CJ Braila.
Gheorghe Bunea Stancu si Florin Mija au fost suspendati din functie prin ordine semnate de prefectul de Braila, Vasilica Vîlcu.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Cristina Tatu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!