Gheorghe Piperea despre o grava greseala de judecata
M-am intors deja din asa-zisa vacanta judiciara. La birou e calm si bine. Linistea din concediu devenise deja asurzitoare. In afara de sumedenia de evenimente sociale, politice si mediatice care au umplut spatiile libere create de cele doua luni de vacanta, am avut bucuria sa constat doua evenimente realmente importante pentru destinul unui numar foarte mare de persoane indatorate la banci.
Gheorghe Piperea
In primul rind, London Economics a redactat un al doilea raport, girat de autoritatile europene, relativ la protectia consumatorilor in tarile membre ale UE. Desi in raportul din 2013 se vorbea in treacat si in prescurtare despre practica din Romania, in raportul pe 2014 exista pasaje consistente si persistente relative la aceasta practica. Ce mi-a atras in mod serios atentia sunt doua concluzii ale acestui raport: (i) dobinzile care variaza dupa hazardul evenimentelor imprevizibile ale pietei sau dupa cel al vointei arbitrare a bancii sunt in mod evident abuzive si trebuie combatute, si nu doar pentru o reala protectie a consumatorilor, ci si pentru asigurarea consistentei si rezilientei sistemului bancar; (ii) creditele in franci elvetieni sunt toxice, statele membre ale UE si instantele interne ale acestora fiind chemate sa le combata eficient prin mijloace administrative si judiciare. Interesant este ca la redactarea raportului s-au folosit informatii de la unii respondenti oficiali din Romania, cum ar fi Autoritatea de Supraveghere Financiara (care acopera piata de capital, asigurarile si pensiile private, dar nu si bancile); si mai interesant este ca BNR refuza sa participe cu informatii si raspunsuri la acest survey.
In al doilea rind, am primit motivarea deciziei din iunie 2014 a ICCJ prin care am cistigat procesul denumit de noi G2 vs. BCR. Este adevarat ca este vorba de o casare cu trimitere si ca, deci, va trebui sa reluam lupta in fond, la Curtea de apel (termenul este in octombrie), dar ceea ce ne spune ICCJ in decizia pe care o veti vedea in extras mai jos si in extenso miine, pe aceasta pagina, este imbucurator.
Dupa cum veti vedea, in opinia clara a ICCJ, contractul de credit bancar este un contract de imprumut si nu unul de vinzare a unui „produs financiar” sau de prestare a unui „serviciu financiar”. De aceea, dobinda nu e un pret al contractului, iar comisionul (de risc, de administrare, de rezerva minima, de lichidatate, de monitorizare, de acordare etc.) poate fi calificat exclusiv ca un cost al unui serviciu suplimentar oferit consumatorului (si acceptat de acesta). De asemenea, ICCJ confirma ca dobinda si comisionul, impreuna, sunt costuri ale contractului, si nu un pret al acestuia.
Conform ICCJ, dobinda de referinta variabila (deja celebra DRV, specifica BCR) contine un element aleatoriu care afecteaza capacitatea consumatorului de a intelege, in mod concret si contemporan incheierii contractului, consecintele si riscurile pe care si le asuma prin semnarea contractului de adeziune cu banca. Acest element alea transforma contractul de credit dintr-unul comutativ (in care obligatiile partilor sunt certe, determinate), intr-unul aleatoriu (in care obligatiile uneia dintre parti depind de hazard, fiind in-determinabile). Pe de alta parte, conform ICCJ, acelasi DRV contine si o doza importanta de vointa discretionara a bancii. Aceste caracteristici ale DRV nu sunt doar indicii ale abuzului de putere economica al BCR, ele sunt chiar probe sau prezumtii ale acestuia. BCR nu doar ca nu a rasturnat aceste prezumtii, dar nici macar nu si-a propus sa o faca, considerind ca simpla semnatura pe contract da acestuia un caracter obligatoriu si ca nimic in plus nu mai este de probat, cita vreme este banca nr.1 din sistem.
De altfel, ICCJ extrage din exprimarea prolixa, neclara si in-inteligibila a clauzelor relative la dobinda si comisioane o proba sau oprezumtie de lipsa a negocierii, de dezechilbru si de rea-credinta a bancii.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!