Compania Nationala de Cai Ferate ‘CFR’ SA scoate la licitatie peste 1.000 km de cale ferata pentru inchiriere
Compania Nationala de Cai Ferate ‘CFR’ SA ofera spre închiriere 1.016,2 km de cale ferata (29 sectii CF), care apartin infrastructurii feroviare neinteroperabile, prin intermediul unei licitatii publice cu strigare care va fi organizata marti la Bursa Româna de Marfuri (BRM), se arata într-un comunicat al companiei.
Potrivit documentului, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai mare. ‘Termenul limita pentru depunerea ofertelor este 19.08.2014, ora 09,00, deschiderea acestora urmând sa aiba loc în aceeasi zi la ora 10,00, la sediul Bursei Române de Marfuri si pot participa persoane juridice române care au calitatea de operatori licentiati de transport feroviar, conform conditiilor mentionate în documentatie’, se mai arata în comunicat.
Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe sectii de circulatie, aflate pe raza sucursalelor regionale de cale ferata Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta, precizeaza compania.
‘Prin programul de închiriere a sectiilor de cale ferata neinteroperabila, CFR SA respecta unul dintre angajamentele asumate în fata organismelor internationale, iar gestionarii privati de infrastructura care se alatura acestui proiect, prin închirierea uneia sau a mai multor sectii CF, contribuie nu doar la mentinerea transportului feroviar pe aceste trasee, dar si la revigorarea sistemului feroviar’, se mai arata în comunicat.
CNCF ‘CFR’ SA are posibilitatea sa ofere în regim de închiriere – prin licitatii publice la Bursa Româna de Marfuri -, sectiile de circulatie apartinând infrastructurii feroviare neinteroperabile catre operatori economici, conform prevederilor HG 643/ 2011. Conform comunicatului, operatorii economici, desemnati câstigatori, sunt obligati sa preia si personalul CFR existent sau care îsi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative. capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!