Cele mai mari si mai controversate privatizari ale Romaniei

 

Privatizarile cele mai controversate au fost cele în care activitatea com­paniei devenise nesemnificativa din cauza rupturii lanturilor de va­loa­re din economie, dar activele sale- cla­diri si terenuri -, erau foarte valoroase pe piata li­bera. A fost cazul mai ales al insti­tu­te­lor de cercetare din centrul Bucurestiului.

Act sub semnatura privata„Multe întreprinderi de stat au fost luate de catre nepriceputi, care au crezut ca le vor putea face sa functioneze. Altele au fost luate cu rea in­tentie, pentru activele pe care le detineau, pentru ca se crease o mentalitate de a colectiona active la români“, a spus Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Desi, în opinia sa, BCR este cea mai reusita privatizare facuta în România, Pogonaru adauga totusi ca este „o problema de securitate nationala sa pri­va­tizezi sistemul bancar într-un asemenea grad“.

„Când 90% din sistem e detinut de straini, masa monetara din economie depinde de deci­ziile luate în alte state. În plus, capitalul strain are o volatilitate mai mare decât cel local, iar acest lucru se observa în toate plecarile in­vestitorilor din ultima perioada“, a mai spus el.

În prezent, doar înca patru dosare de privatizare mai sunt prezentate pe site-ul Directiei Nationale Anticoruptie cu decizii definitive de condamnare, foarte putin daca se are în vedere ca în România au fost peste 11.000 de contracte de privatizare pentru aproape 8.000 de companii, iar asupra multora dintre acestea planeaza suspiciuni de coruptie si de întrebari privind modul cum au fost evaluate activele statului.

Problema privatizarilor nu a fost generata de catre metoda de privatizare folosita, în cazul în care aceasta ar fi fost facuta în mod cinstit si co­rect, spune analistul economic Aurelian Dochia.

„Cred ca cele mai cinstite privatizari sunt cele care traseaza principalele detalii ale privatizarii de la început, care spun suma pe care o au la dispozitie si demonstreaza ca ceea ce vor sa achizitioneze este la un pret de piata corect. S-au permis, prin lege, tot felul de solutii deschise, cum este, de pilda, privatizarea pe o anumita suma cu conditia ca investitorul sa investeasca o anumita suma de bani dupa privatizare. Este foarte greu sa crezi ca astfel de conditii se îndeplinesc, iar un investitor de buna credinta, care vrea sa le îndeplineasca, se poate trezi în mijlocul unei crize economice mondiale si nu mai are ce sa faca“, a spus Dochia, care este si managing director al firmei de consultanta CONCEPT – Economic and Business Consulting. Sorin Pâslaru, Adelina Mihai, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie