Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea este urmarit penal in dosarul lui Dan Sova

 

Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, este urmarit penal, în dosarul în care este cercetat si Dan Sova, pentru cinci fapte de abuz în serviciu, fiind suspectat ca a prejudiciat societatea cu peste 71 de milioane de lei.

Complexul de la TurceniPotrivit Directiei Nationale Anticoruptie, fostul director general al Complexului Energetic Turceni (CET) a încheiat cu firma de avocatura „Sova si Asociatii” un contract de asistenta juridica, în 23 iulie 2007, si un act aditional la acest contract, în 29 decembrie 2007.

Cele doua contracte au fost semnate prin încalcarea dispozitiilor legale privind achizitiile publice si a celor privind buna gestiune financiara, arata DNA, într-un comunicat de presa.

Astfel, SCA „Sova si Asociatii” a reprezentat CET în litigii de drept comun, fapt ce a dus la prejudicierea complexului energetic cu peste 644.000 de lei, prin diminuarea sumelor alocate fondului de investitii, proportional cu sumele platite nelegal catre firma de avocatura.

De asemenea, Dumitru Cristea, în calitate de director, a încheiat, în 1 noiembrie 2007, cu încalcarea legii, un act aditional la contractul de asistenta juridica din 23 iulie 2007, pentru reprezentarea în litigiul CET împotriva Electrica. Actul aditional a fost încheiat cu firma „Sova si Asociatii”, CET fiind prejudiciat cu 1.142.400 de lei, sustin anchetatorii..

Procurorii anticoruptie îl mai acuza pe Cristea ca, în virtutea aceleasi functii, a încheiat, în 13 februarie 2008, un alt contract de asistenta juridica cu firma de avocatura „Sova si Asociatii”, pentru a reprezenta CET în procesul cu ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA. În urma încheierii contractului au fost încalcate dispozitiilor privind buna gestiune financiara, iar Complexul Turceni a fost pagubit cu peste 1,2 milioane de lei, acesti bani ajungând în conturile firmei „Sova si Asociatii”

„În calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fara a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administratie si prin nerespectarea dispozitiilor date în sarcina directorului general prin ordinul Ministerului Economiei si Comertului, a încheiat cu ICM o tranzactie prin care CET se obliga sa achite catre ICM suma totala de 69.520.556 lei în termen de cinci ani, conduita infractionala în urma careia CET a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investitii, proportional cu sumele platite nelegal în cuantum de 47.505.713,13 lei, lichidatorului judiciar”, potrivit DNA.

În plus, spun procurorii DNA, în urma încheierii unui alt contract între CET si firma „Sova si Asociatii”, Complexul Turceni a suferit un prejudiciu de peste 20,5 milioane de lei.

„În calitate de director general al CET, în data de 27 noiembrie 2007, fara a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administratie, a încheiat cu reprezentantii Electrica, tranzactia relativa la obiectul unui litigiu comercial (CET versus Electrica), tranzactie prin care CET a fost prejudiciat cu suma totala de 20.565.468,10 lei, reprezentând penalitatile de întârziere la plata energiei electrice la care s-a renuntat (20.222.761,10 lei) si jumatate din taxa de timbru achitata (342.707 lei), corelativ obtinerii unui folos necuvenit de catre Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renuntat, mai putin jumatate din taxa de timbru (342.707 lei)”, potrivit procurorilor anticoruptie.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie