DNA: In perioada 2007-2008 firma „Sova si Asociatii” a prejudiciat complexurile Turceni si Rovinari cu aproape 3,5 milioane lei
Dan Sova este urmarit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, dupa ce în perioada 2007-2008 firma „Sova si Asociatii” a încheiat trei contracte de asistenta juridica cu complexurile Turceni si Rovinari, în urma carora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane lei.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anuntat miercuri, într-un comunicat de presa, ca Dan-Coman Sova, la data faptelor reprezentant legal al SCA „Sova si Asociatii”, este urmarit penal pentru trei infractiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie – 13 februarie 2008, Dan Sova, cu stiinta, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) si ICM – SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lânga Dumitru Cristea, la data faptelor director general si ordonator de credite al CET, sa încheie un contract distinct de asistenta juridica cu privire la respectivul litigiu.
În acest fel, Sova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenta juridica între CET si SCA „Sova si Asociatii”. De asemenea, ar fi conceput termenii si conditiile contractului si l-a semnat din partea SCA „Sova si Asociatii”, obtinând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), sustin procurorii anticoruptie.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!