Cat de importanta este productia pentru comert?

 

Nu poti sa ai un comert care sa fie rentabil si eficient la nivel national daca acest comert nu vehiculeaza mai mult de jumatate din marfuri produse în interiorul tarii, deci ai nevoie si de productie, spune analistul economic Mircea Cosea.

productie de conserve„Cei care spun ca prin electorata sau prin aceasta reducere a CAS exista un efect pozitiv pentru ca va creste consumul uita ca acest consum al nostru este mai mult de jumatate venit din import. Deci noi nu stimulam productia interna, ci stimulam importul, ceea ce poate sa duca la debalansarea contului curent. Ai nevoie neaparat de productie si eu cred ca România daca nu trece într-o perioada imediat urmatoare alegerilor la o politica serioasa de reindustrializare pe baza unor studii, analize, studii de impact, o alta viziune asupra folosirii resurselor proprii, nu va avea nicio sansa în viitorii ani sa iasa din situatia de marginalizare în care se afla în prezent, marginalizare din punct de vedere al pietei unice europene”, a declarat, pentru Curierul National, Mircea Cosea.

Vicepresedintele Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), Liviu Rogojinaru, spune ca întreprinzatorii aleg de obicei sa faca comert, acesta fiind mai profitabil si simplu de realizat.

„Teoretic ar trebui sa fie productia, practic comertul este mai profitabil. Este mai simplu de realizat, banii se întorc mai repede si este mai putin nesigur ca business”, a explicat, pentru Curierul National, vicepresedintele CNIPMMR, Liviu Rogojinaru.

Întrebat ce masuri trebuie avute în vedere pentru a creste productia, Rogojinaru a spus ca o solutie ar fi scaderea taxelor pentru cei care produc. „Este extrem de simplu. Ca sa cresti productia trebuie sa scazi taxele celor care produc si astfel încurajezi productia si consumul intern”, a precizat Liviu Rogojinaru. Întrebat daca scaderea pretului la produse va duce la cresterea consumului intern, vicepresedintele CNIPMMR a afirmat ca poate fi un efect. „Poate fi un efect, nu stiu daca este esential”, a conchis Rogojinaru.

Productia industriala a crescut cu 9% în S1

Productia industriala (serie bruta) a fost mai mare cu 9,1% în semestrul I, ca urmare a cresterii industriei prelucratoare cu 10,7%, în timp ce productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat si industria extractiva au scazut cu 1,9%, respectiv cu 1,7%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat cresteri în industria bunurilor de capital (+15,1%), industria bunurilor de folosinta îndelungata (+9,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,8%) si industria bunurilor intermediare (+5,9%), a anuntat Institutul National de Statistica (INS). Industria energetica a scazut cu 0,1%.

Productia industriala, serie ajustata în functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a crescut cu 10,4%, sustinuta de industria prelucratoare (+12,1%). Industria extractiva si productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat au scazut cu 1,2%, respectiv cu 1,1%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat cresteri în industria bunurilor de capital (+15,4%), industria bunurilor de folosinta îndelungata (+11,3%), industria bunurilor de uz curent (+8,6%), industria bunurilor intermediare (+6,7%) si industria energetica (+0,5%).

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie