Transpunerea directivei europene privind medierea in dreptul intern, obligatorie sau voluntara?
Ca urmare a publicarii în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 266 din 7 mai 2014 prin care se constata ca prevederile art. 2 alin (1) si (1, indice 2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale, Consiliul de Mediere a emis un comunicat prin care anunta intentia de a initia modificarea legii în cauza, astfel încât procedura medierii „sa devina obligatorie pentru unele cazuri”.
Potrivit comunicatului respectiv, „Consiliul de Mediere va depune toate eforturile pentru transpunerea în legislatia nationala a dispozitiilor Directivelor Europene cu privire la mediere, cu respectarea prevederilor constitutionale, astfel încât, medierea sa devina o procedura obligatorie, preluând si adaptând modelul altor tari din UE, respectiv Italia”.
Initiativa Consiliului de a îmbunatati Legea 192/2006 în spiritul „Directivelor Europene cu privire la mediere […] preluând si adaptând modelul altor tari din UE, respectiv Italia” ar fi salutara daca nu ar avea doua mari probleme: în primul rând, se încearca acreditarea ideii (false, dupa cum vom vedea) ca obligativitatea medierii este necesara pentru transpunerea directivelor europene. În al doilea rând, modelul ales – Italia – nu este cel mai fericit (ca sa spunem numai atât). Dupa ce prevederea legislativa italiana a fost declarata la rândul ei neconstitutionala acum doi ani, în forma revizuita s-au preluat multe dintre neajunsurile reglementarii initiale, care au determinat chiar Comisia Europeana sa considere ca reglementarea italiana încalca Directiva 2008/52/CE. În plus, ramân în continuare fara raspuns o serie de întrebari legate de drepturile fundamentale ale omului, formulate de instante italiene, în conditiile în care protestele vehemente ale avocatilor care vizau tocmai acest subiect au încetat deocamdata – si vom vedea si de ce.
I Despre transpunerea directivelor europene
Trebuie sa constatam, mai întâi, ca nu este clar la ce „Directive Europene cu privire la mediere” face referire Consiliul. Vom presupune, de dragul argumentarii, ca este vorba despre Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civila si comerciala si despre Directiva 2013/11/UE privind solutionarea alternativa a litigiilor în materie de consum (Directiva privind SAL în materie de consum)4.
O prima serie de observatii priveste domeniul de aplicare al Directivei 2008/52/CE. Potrivit articolului 1 alin. (1), „prezenta directiva se aplica, în cazul litigiilor transfrontaliere, în materie civila si comerciala, exceptând acele drepturi si obligatii de care partile nu pot dispune în conformitate cu legislatia aplicabila corespunzatoare”. Potrivit articolului 2, „un litigiu transfrontalier este acela în care cel putin una dintre parti îsi are domiciliul sau resedinta obisnuita într-un alt stat membru decât cel al oricarei alte parti la data la care: (a) partile decid sa recurga la mediere dupa aparitia litigiului; (b) medierea este impusa de instanta; (c) exista o obligatie de a recurge la mediere care reiese din dreptul national; sau (d) o invitatie este adresata partilor, în sensul articolului 5.”
Este adevarat ca, potrivit considerentului (8) al preambulului directivei în cauza, „[d]ispozitiile prezentei directive ar trebui sa se aplice numai medierii în cazul litigiilor transfrontaliere, dar nimic nu ar trebui sa împiedice statele membre în a aplica aceste dispozitii în egala masura procedurilor interne de mediere”. Cu alte cuvinte, statele membre, daca apreciaza ca este necesar si/sau oportun, pot sa extinda (deci nu sunt obligate s.n.) aplicarea prevederilor directivei la litigiile care nu au caracter transfrontalier, respectiv la litigii în care toate partile au domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul statului respectiv.
Citeste mai departe pe contributors.ro
Distribuie
1 comentariu
Cred ca medierea este voluntara… si propun sa construim un dialog cat mai eficient si constructiv cu cei care au nevoie de ajutorul mediatorului. Nu consider necesar sa obligam partile sa vina la mediere…; cred ca deja oamenii cauta solutia la problemele generate de conflictele in care sunt parte, iar noi sa ne punem la dispozitia cetatenilor cunostintele, experienta, pregatirea de specialitate, astfel incat oamenii sa povesteasca si altora cu satisfactie ca: am fost la mediator!