Sezonul estival, mult sub asteptarile celor care fac turism in Romania

 

Mult sub asteptarile celor care fac turism în România. Asa a debutat sezonul estival. Vestea buna este ca vara nu s-a terminat, calculele hotelierilor oprindu-se pe cresteri, anul acesta

litoralLitoralul românesc a generat încasari de aproximativ 30 de milioane de euro în luna iunie, considerata cea mai capricioasa din ultimele veri, cu ploi si temperaturi scazute. Si a pierdut tot cam pe atâta. „Undeva în jurul a 25 de milioane de euro în plus ar fi trebuit sa aduca vacantele pe litoral, în iunie, daca vremea nu ar fi fost asa de racoroasa“, este concluzia turoperatorilor.

Chiar daca au promovat preturi mai scazute la debutul verii, acestia nu au reusit sa ajunga la nivelul încasarilor de anul trecut. Ba mai mult, au încasat cu 20% pâna la 40% mai putin, fata de perioada similara din 2013, în functie de statiune si de facilitatile oferite de hotel. Practic, litoralul a primit doar 200.000 de turisti, în aceasta perioada. Lucrurile s-au schimbat abia spre sfârsitul lunii iunie.

Am fi putut câstiga un 30 – 40%

„Daca toata luna mai si 20 de zile din iunie am fi avut vreme frumoasa, încasarile hotelierilor ar fi fost mai mari cu 30%-40%, strict pentru aceasta perioada“, spune Nicolae Bucovala, presedintele Asociatiei Patronale Mamaia si unul dintre investitorii de pe litoralul românesc. Însa, luând în calcul întreg sezonul estival din acest an, Bucovala estimeaza ca vor fi cresteri între 10% si 20%, în special la hotelurile unde s-au facut investitii. Iar cresterile cele mai importante vin din programul early booking.

Rezervarile pentru statiunea Mamaia reprezinta 50% din totalul vânzarilor si au înregistrat un plus de 2% fata de anul trecut. Plusul se poate observa mai bine în restul statiunilor de pe litoral, exceptie fiind Olimp, care a avut o cerere mai slaba anul acesta, fata de 2013, cu o scadere de 15%, potrivit datelor agentiilor de turism. În cifre, valoarea medie a sejurului este de 800 de lei pentru Mamaia, 523 de lei pentru Eforie Nord, 412 lei pentru Neptun, 506 lei pentru Saturn si 840 de lei pentru Mangalia. Mai ieftin este în Costinesti (363 de lei) si în Eforie Sud (335 de lei). Valori pe care, teoretic, orice român si le poate permite, cel putin o data pe an. Cu toate acestea, Bulgaria câstiga mult mai mult pe acest segment. „Din pacate, în România impozitele platite de hotelieri sunt mai mari decât cele aplicate în Bulgaria. La hotelurile de acolo, TVA este 20% inclusiv pentru servicii de masa la receptie si 10%, daca pachetul turistic este achizitionat prin turoperatori. La noi, TVA pentru masa este 24%, fiind de 9% doar pentru cazare cu mic dejun“, explica Traian Baculescu, consultant în turism. Ilinca Pop, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie